Incidentul s-a petrecut vineri seară, în apartamentul fetei, din sectorul 1 al Capitalei. Când a venit acasă, în jurul orei 21.00, Cristina Prodănel l-a găsit în casă pe politicianul cu care se iubise mai mult de cinci ani şi care avea o dublură a cheii de la intrare. După un schimb dur de replici între cei doi, pigmentate cu înjurături ca la uşa cortului şi cu acuzaţii de infidelitate, secretarul executiv al PDL Argeş a răbufnit.
A lovit-o cu pumnii şi cu picioarele
Fără să ţină seama de consecinţe, Traian s-a năpustit cu pumnii şi cu picioarele asupra tinerei, după care, spune ea, ar fi încercat s-o sugrume cu un cablu telefonic şi chiar a stropit-o cu benzină, încercând să-i dea foc. Însă Cristina a reuşit să scape din mâinile agresorului şi s-a refugiat într-o cameră, de unde şi-a sunat fratele, care, culmea, s-a întâlnit pe scări cu politicianul care fugea cât îl ţineau picioarele. Fata a ajuns la spital cu mai multe răni, iar poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili exact cum s-au petrecut faptele reclamate de Cristina Prodănel.