Protestatarii au ajuns la Ministerul Mediului din Viena cu mesajul: „SAVE ROMANIAN PRIMARY FORESTS” (in trad. – salvați pădurile virgine din România), reclamând și faptul că mai multe firme austriece taie anual milioane de arbori din România.
Țara noastră mai avea 526.000 de hectare de păduri primare și seculare din Europa, precum și cele mai vaste suprafețe intacte de natură sălbatică, fapt nemaintâlnit în Europa.
Gabriel Păun, președintele Agent Green, a povestit că a ajuns la acest marș, după ce, în urmă cu o săptămână, a fost invitat de mișcarea Fridays for Future, inițiativa globală care a pornit de la Greta Thunberg, pentur a ține un discurs. Așa a ajuns să vorbească despre situația pădurilor din România.
„Am povestit cu încă un coleg ce se întâmplă în România și ce impact au asupra țării noastre firmele austriece care procesează milioane de metri cubi în fiecare an, milioane de arbori din România”, a declarat Gabriel Păun.
El a spus că oamenii au fost foarte indignați, astfel că s-a ajuns la organizarea acestui protest.
”Mulți nu știau și au inițiat acest protest la care este un banner uriaș de 50 de metri, cum nu s-a mai văzut în Viena, cu un mesaj foarte clar – Să fie salvate ultimele păduri primare din România”, a mai povestit Gabriel Păun, președintele Agent Green, pentru Digi24.
Păun s-a referit la firma austriacă Schweighofer, implicată în
mai multe scandaluri în România.