Protestatarii strigă „Drepturi egale pentru fiecare”, „Existența mea nu-i decizia ta” sau „Cupluri egale, nu discriminare”.

  • În același timp, la nici un kilometru distanță, în fața Cercului Militar Național, 20 de persoane s-au adunat într-o contramanifestație pentru „protejarea familiei naturale”. Participanții la evenimentul organizat de Noua Dreaptă susțin că statul român nu ar trebui să legalizeze parteneriatul civil, obligație venită după o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

„Egalitate în drepturi pentru toți cetățenii”

Iustina Drăghici și Antonia Ionescu sunt împreună de un an. S-au întâlnit pe o aplicație online de dating, iar azi Iustina spune că e „dezamăgită că la acest protest sunt atât de puțini copii”. Găsește argumentul că ei „nu au dat încă de inegalitățile din societate”. Dă și un exemplu când ele nu s-au simțit în siguranță în public, „când am fost în pădurea Băneasa și ne-am pupat, nimic mai mult, credeam că nu e nimeni lângă noi, dar era un bărbat care ne-a urmărit apoi cu bicicleta”.

Iustina și Antonia s-au cunoscut în urmă cu un an

Ele spun că la 21 de ani sunt „prea tinere să se căsătorească”, dar nu exclud schimbarea perspectivei despre căsătorie în viitor.

Oana Dorobanțu a venit de la ELC (The Lesbian Genius) pentru a cere drepturi egale. „Am venit să arătăm că existăm”, adaugă ea. Crede că lesbienele sunt cea mai invizibilă comunitate din LGBTQ+.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Deși statul român a contestat decizia CEDO privind căsătoriile dintre persoabe de același sex, Oana are speranța că va respecta totuși decizia Curții.

La intersecția dintre Rosetti cu bulevardul Magheru, mai multe persoane flancate de jandarmi ieșit în calea protestatarilor cu icoane în mână. Nu a fost niciun incident.

Ce vor protestatarii

Cei care au ieșit în stradă pentru recunoașterea familiilor gay susțin că România va plăti amenzi dacă nu se va alinia țărilor europene care au legalizat căsătoriile gay. „Persoanele LGBTI există în toată societatea, în toate clasele sociale, în toate domeniile, în toate familiile. Constituția României presupune egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii”, spun organizatorii.

Aceștia cer, printre altele:

  • Protecția constituțională a cuplurilor gay;
  • Oficierea parteneriatelor civile în relație cu ofițerul de stare civilă;
  • Drept de moștenire în caz de deces al partenerului;
  • Dreptul de a lua decizii medicale privind partenerul, în relație cu sistemul medical;
  • Regimul bunurilor acumulate în timpul parteneriatului civil și regimul acestora în caz de separație.

 
 

Urmărește-ne pe Google News