Motocicliștii și-au dat întâlnire la Parcul Izvor, după care au mers la locul accidentului, de pe strada Știrbei Vodă, unde au aprins lumânări și au păstrat un moment de reculegere. Coloana s-a îndreptat apoi spre sediul Ministerul de Interne, marșul terminându-se la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, în ambele locații fiind aprinse lumânări.
„Nu urmărim ceva anume. Deocamdată, timpul fiind scurt, sincer, eu mă așteptam ca un general care are tot timpul cuvântul ‘onoare’ în gură și spune că nu lasă pe nimeni în urmă, să-și de-a demisia. Nu și-a dat-o. Astăzi am vrut, într-un fel, să fim alături de Poliție. Noi le înțelegem problemele. Știm că e o instituție militarizată, care nu poate lua atitudine la fel ca societatea civilă. Deocamdată e un prim avertisment. Ieșim în stradă pentru a fi alături de Poliție, dar intenționăm să continuăm protestele, pentru că încă nu am început”, a declarat Marian Ivan, reprezentant al Asociației OPTAR (Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România).
De la ora 19,00, motocicliștii vor participa la o acțiune comemorativă similară prin aprinderea de lumânări la locul tragicului accident. Poliția Capitalei a anunțat joi că polițistul care a decedat în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic.
Foto: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro