Marşurile moto Pink Ride îşi propun să atragă atenţia asupra importanţei depistării precoce a cancerului de sân, dar şi să susţină femeile care au primit acest diagnostic.

„Ne bucurăm foarte mult că am ajuns la a cincea ediţie a #PinkRide şi că am reuşit să adăugăm şi alte oraşe în această campanie de conştientizare a importanţei depistării precoce a cancerului de sân. Este un marş de solidaritate şi speranţă şi sperăm că fiecare kilometru parcurs ne va aduce mai aproape de ziua în care cancerul la sân va fi doar o amintire”, a declarat Mihaela Hodivoianu, preşedinta Asociaţiei Femeilor Motocicliste din România.

În Bucureşti, startul paradei moto s-a dat din Piaţa Constituţiei, iar traseul a fost: Piaţa Constituţiei – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Piaţa Constituţiei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În Cluj-Napoca, parada a urmat traseul Cluj Arena – Splaiul Independenţei – Str. George Coşbuc – Calea Moţilor – Bd. Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Bd. 21 Decembrie 1989 – Str. Memorandumului – Calea Moţilor – Str. George Coşbuc – Splaiul Independenţei – Cluj Arena.

În cadrul ediţiei din 2024 a campaniei #PinkRide vor fi colectate donaţii care vor ajunge la Asociaţia Oameni Buni care, potrivit site-ului acestei asociaţii din Cluj-Napoca, are drept scop educarea, informarea şi schimbarea percepţiei faţă de cancer şi dizabilităţi.

Urmărește-ne pe Google News