Rovana Plumb a fost invitata Adrianei Nedelea în studioul redacției Libertatea, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare de duminică.

Principalele declarații făcute Rovana Plumb

  • Despre campania în țară. „Este prima oară în pragul acestor alegeri europarlamentare când românii se arată foarte interesați de ceea ce vor face partidele de la Bruxelles. Este o atmosferă motivantă, însă se simte la nivelul societății o scindare pentru că s-a propagat foarte mult ura. Faptul că în permanență, fără niciun fel de argumente, PSD-ul a fost în permanență atacat”.
  • Despre huiduielile de la mitingurile PSD. „Nu sunt obișnuită cu o astfel de atmosferă de țipete. Sunt persoane care sunt infiltrate în diverse grupuri care nu au altă temă decât de a urla”.
  • Despre realizările PSD. La nivel național, numai prin PNDL, avem 16.000 de obiective de investiții care sunt fie o parte dintre ele realizate, fie în curs de realizare.
  • Despre lipsurile din spitale pentru marii arși. „În ceea ce privește sănătatea, am văzut că partidele de opoziție, ele propagă astfel de lucruri. Să nu uităm că în 2012 au fost o serie de spitale închise de către cei care astăzi sunt în opoziție”
  • La marii arși, se fac investiții în toate marile spitale. Pacientul este în centrul atenției. Măsurile care s-au luat au fost pentru protejarea pacientului.
  • În momentul de față sunt 200 de unități de primiri urgențe și ambulatorii care sunt modernizate cu fonduri europene. Sunt trei spitale care sunt aproape gata. Unul va fi gata în iunie la Mioveni. Sigur că sunt mai multe de făcut.
  • Despre cazurile copiilor care au murit în toaleta din curtea școlii. În momentul de față a fost lansat un program al Ministerului Educației prin care până la sfârșitul anului aceste toalete să fie modernizate.
  • Despre autostrăzi. În patru ani de guvernare, pe timpul Guvernării Boc au fost inaugurați 69 de kilometri de autostradă. În doi ani de când am preluat noi guvernarea au fost inaugurați 75 de kilometri. (…) Fiecare dintre noi este supărat că au trecut atâția ani și că nu se finalizează măcar o autostradă.
  • Anul trecut, numai pentru zona de transport, am tras 1,4 miliarde euro, bani europeni.
  • Obiectivul nostru în Parlamentul European este să aducem cât mai mulți bani europeni pentru dezvoltare. Ne-am propus ca până la sfârșitul anului 2020 să aducem 72 la sută.
  • Despre viziunea PSD asupra problemelor. Viziunea PSD este reducerea decalajelor dintre anumite regiuni. Astăzi mai avem două regiuni în care să se infuzeze bani pentru investiții și anume nord-vest și regiunea sud-vest care sunt sub media europeană de dezvoltare.
  • Despre creșterea veniturilor. Suntem pe primele locuri în Europa în privința creșterii. Până la sfârșitul anului, ne propunem o creștere robustă de 5,5 la sută creștere economică.
  • Nu vreau să mai existe dubii în ceea ce privește pensiile. Noi am majorat punctul de pensie încă din iulie 2018. (…)
  • O altă minciună care s-a spus: inflația a topit creșterea pensiilor și salariilor. Ne uităm la ceea ce înseamnă pensionari. (…) Exact atât cât este sustenabil, creștem.
  • Despre managerii spitalelor care îi îndeamnă pe medici și asistente să meargă la mitingurile PSD. „M-am întâlnit cu foarte multe cadre medicale. Medicii sunt foarte mulțumiți că au ajuns cu salariile la nivelul celor din UE. Asta îi determină să nu mai plece din țară (…) Nu știu dacă managerul a trimis (la Târgoviște și Bisericani). A simțit nevoia să le readucă aminte medicilor cine a majorat salariul”.
  • Ce va face PSD dacă Liviu Dragnea va fi condamnat. „Până la o decizie definitivă a instanței, Liviu Dragnea beneficiază de prezumpția de nevinovăție”.
  • Știm foarte bine ce s-a întâmplat în dosarul referendumului. Atâta timp cât există o plângere la CEDO, să vedem ce spune CEDO.
  • Niciodată, în niciun fel, nu mi-a fost rușine că sunt membru al PSD. În ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea, spun că este singurul lider cu viziune pe care România îl are pentru că îmbină nevoia oamenilor de a avea un trai decent și reducerea decalajelor.
  • Despre proteste. „Este firesc, cât Ludovic Orban îndeamnă că lovească cu parul. Este o atitudine nedemocratică. Face rău acestei țări”
  • Nu scădem în sondaje (din cauza protestelor).
  • Sunt convinsă că vom trimite 14 membri în Parlamentul European.
  • PSD nu critică Uniunea Europeană. PSD, dacă vorbește despre ceea ce se întâmpla la nivelul UE, nu însemnă că critică UE. În nicio clipă, să se gândească cineva că PSD vrea să scoată România din Uniunea Europeană.
  • De ce România nu este în Schengen? Sunt foarte multe dezinformări care sunt transmise la Bruxelles, inclusiv starea aceasta de violență transferă la nivel de discursuri. Tu, ca oficial european, dacă ești intoxicat cu minciuni și dezinformări, sigur că trebuie să ai o reacție.
  • Proiectele mai de țară nu se pot face decât în consens. Așa am realizat NATO, așa am realizat Uniunea Europeană.
  • Noi vrem ca România să stea la masa deciziilor europene, nu în anticameră, de aceea vrem să aderăm la zona euro.
  • Despre relația cu socialiștii europeni. „Este una normală. Este vorba despre a nu se organiza niciun fel de eveniment pe durata campaniei electorale cu PSD. După aceste alegeri, ne vom continua activitate în Partidul Socialiștilor Europeni”.
  • Avem două lucruri pe care nu le vom negocia niciodată: independența justiției și Constituția României.
  • Despre mitingul de la Târgoviște. „Pentru a spune în anul 2019, să readuci în mentalul colectiv ciuma roșie, dați cu parul în ei, mă adresez românilor, nu PSD-iștilor. Este inacceptabil să inciți la ură”
  • România are nevoie de dezvoltare și, dacă vrea să progreseze, trebuie să fie unită.
  • Părerea ei despre calitățile lui Rareș Bogdan. „Vorbește foarte bine singur în fața televizorului”.
  • Despre calitățile lui Dacian Cioloș. „N-am identificat niciuna”
  • Motivul pentru care crede că îi va învinge pe Dacian Cioloș și pe Rareș Bogdan. „Avem un program coerent, concret și proiecte mari de țară. Nu este vorba despre învins o persoană. Este vorba despre învins mentalități.
  • Despre votul la referendumul pe justiție. „Voi vedea în ziua votului. Am pus accentul pe alegerile europarlamentare”
  • Despre schimbările climatice. „Întotdeauna am militat pentru schimbările climatice. (…) Sunt în prioritățile de top la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce privește alocarea fondurilor europene, există o preocupare foarte mare în ceea ce privește diminuarea și adaptarea la schimbările climatice. România are o strategie până în anul 2030”
  • Într-o săptămână, PSD va da drumul la programul de colectare a electrocasnicelor.
  • Obiectivul ca europarlamentar în primul an de mandat. Prioritatea mea și a întregii echipe este eliminarea dublului standard în toate domeniile. Negocierea viitorului buget al UE. România merită fondurile europene de care are nevoie.

„România are nevoie de oameni care îşi iubesc ţara şi se luptă pentru români, nu de cozi de topor, care votează împotriva României”, a spus Rovana Plumb, la ultimul miting al PSD.

Cum arată România celor care își iubesc țara, din punctul ei de vedere, ne va spune chiar fostul ministru al fondurilor Europene, Rovana Plumb.


Citește și: 

VIDEO | Cum văd partidele de la Putere și din Opoziție problemele din educație și sănătate, sărăcia și emigrarea. Prima dezbatere electorală în redacția unui ziar, cu candidați pentru Parlamentul European

VIDEO | Dezbaterea „EU contez, EU votez”: 5 candidați la europarlamentare au discutat despre fonduri europene, justiție, mari proiecte, prezența la vot. „Pe oameni nu-i interesează ordonanțele, ci WC-ul din curtea școlii”

 
 

Urmărește-ne pe Google News