Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu este aşteptat să-şi depună candidatura pentru Primăria Capitalei, marţi, de la ora 11.30.
Printre cei care şi-au depus până acum candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti se numără Gabriela Firea (PSD), Traian Băsescu (PMP), Nicuşor Dan – candidatul unic al Dreptei (susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS), Ioan Sîrbu – Pro România, Ilan Laufer de la Platforma Social Liberală (PSL) şi Viorel Cataramă, liderul Partidului Dreapta Liberală.
AEP a anunţat că pe 29 iulie a început perioada electorală aferentă alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 27 septembrie a acestui an. Campania electorală va începe pe 28 august şi se va încheia pe data de 26 septembrie, la ora 7.00.
Calendarul alegerilor locale
- 24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;
- Campania electorală va începe pe 28 august;
- 22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot;
- 22 septembrie – desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, prin tragere la sorţi computerizată;
- 26 septembrie, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale;
- 27 septembrie, ora 7.00 – începerea votării;
- 27 septembrie, ora 21.00 – încheierea votării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro