Mirela Chera, femeia care le-a povestit judecătorilor pretinsele abuzuri ale directoarei Direcției dar și pe ale șefului Consiliului Județean de la acea vreme, este și astăzi șefă de serviciu în această structură.
Ea a povestit că „cele două angajate nu desfășurau activitate în cadrul DGASPC Teleorman”.
„Înainte de 2010 am cunoscut-o pe Stoica Anisa iar pe Botorogeanu doar după declanșarea cercetărilor”.
„La serviciu, de la cineva de la Personal, am aflat la un moment dat că ea, Botorogeanu, era dintre cele două care nu veneau la serviciu pentru că aveau activitate la organizația PSD.
Era de notorietate și toată lumea vorbea în instituție că cele două erau protejate de președintele Liviu Dragnea.
Din 2010 a început să vină la serviciu, nu știu ce s-a întâmplat dar venea. Bănuiesc ca i s-a spus să vină pentru că altfel nu venea. Eu nu am semnat pentru cele două foi colective de prezență”, a explicat femeia.
Protecție de la directoare și partid
„E adevărat că nu am făcut astfel de referiri, ci numai afirmații în sensul că cele două erau protejate de directoarea Alesu Floarea dar explic asta prin faptul că și Alesu Floarea le proteja tot prin prisma partidului și a protecției pe care ea o avea de la domnul Dragnea”, a explicat femeia în fața judecătorilor.
Ea a susținut că Liviu Dragnea ar fi venit persoanl sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Teleorman când a numit-o pe Alesu Floarea. „Știu că a mai fost și în alte rânduri de câteva ori”, a întărit martora.
Dragnea „Dumnezeul din Teleorman”
Mirela Chera a mai spus în fața instanței supreme că „Alesu chema angajații și le spunea ce să declare când urmau să fie chemați la DNA”.
„Singura persoana care mi-a cerut ceva privind declarațiile a fost doamna Alesu. Nu Dragnea sau altcineva”, a răspuns martora unor întrebări ale magistraților și a mai arătat că „personalul Direcției se temea foarte mult de reacțiile și consecințele de după declarațiile date la DNA ale directoarei Floarea și a domnului președinte Dragnea”.
„Oamenii se temeau că își vor pierde locul de muncă. Liviu Dragnea era un fel de Dumnezeu, în sensul ca toată lumea acționa fără să i se opună. Le era teamă sa îl supere”, a spus martora fără rezerve.
Cu toate acestea femeia a arătat și că după ce a dat declarații la DNA a avut o discuție cu Alesu Floarea, care, în opinia sa, ar fi vrut să afle ce a declarat în calitatea sa de martor, în fața procurorilor anticorupție.
„Nu știu dacă aceasta putea afla. Când am revenit de la audieri ea m-a chemat să afle ce am declarat. Cred că ea a venit la mine în birou. Nu mi-a reproșat nimic.
„Acum lucrez la DGASPC ca șef serviciu de asistență socială. După ce am dat declarația la Parchet, până când doamna alesu Floarea a părăsit funcția nu am avut de suferit vreo consecință a celor afirmate în fața procurorilor”, și-a încheiat martora Chera declarația.
Judecătorii au stabilit ca audierea martorilor să continue în 16 ianuarie 2018, dată pentru care vor fi citați alți patru martori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro