„Jenni a fost cea care m-a ridicat de la pământ. I-am spus să uite de penalty (n.r. – pe care l-a ratat în finala Cupei Mondiale) și i-am spus „un pupic?”, iar ea a spus „OK””, a declarat Luis Rubiales în timpul unei conferințe de la sediul Federației spaniole de fotbal.
Sărutul care a provocat scandalul a avut loc la festivitatea de premiere de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, unde Spania a câștigat pentru prima oară titlul.
Imediat după izbucnirea scandalului, Federația a transmis că a fost „un gest reciproc, total spontan, din cauza bucuriei imense pe care o produce câştigarea unei Cupe Mondiale”.
Jucătoarea a negat conversația cu Rubiales, precum și faptul că și-a dat consimțământul. Ea a spus că afirmațiile președintelui federației sunt „categoric false și fac parte din cultura manipulativă pe care a creat-o”.
Și această variantă a fost contrazisă de Federația condusă de Rubiales, care a dat publicității și fotografii în care „picioarele preşedintelui sunt ridicate în mod evident de la sol prin acţiunea jucătoarei” care precedă sărutul.
Federaţia a anunțat apoi că urmează să „iniţieze proceduri judiciare” pentru a apăra versiunea preşedintelui său, care a refuzat să demisioneze vineri şi care consideră că acest gest a fost „consimţit”.
Între timp, FIFA a anunțat, sâmbătă, că l-a suspendat provizoriu pe Luis Rubiales din toate funcțiile legate de fotbal la nivel național si internațional.
„Această suspendare, care va intra în vigoare de astăzi, este pentru o perioadă inițială de 90 de zile , în așteptarea procedurii disciplinare deschise împotriva domnului Luis Rubiales joi, 24 august”, a transmis FIFA.
De asemenea, FIFA i-a interzis lui Rubiales sau oricărui angajat al Federației Spaniole să ia legătura cu jucătoarea Jenni Hermoso, direct sau prin terți.
FOTO: Hepta