Mihai Spătaru avea 38 de ani și în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15-16 mai, a fost ucis lângă camionul lui de hoții pe care i-a surprins că-i prădau marfa. Transporta colete din Anglia spre Spania.
Mihai a fost înmormântat duminica trecută la Brăila și Liliana se teme să se mai întoarcă pe șosele. Nu știe când își va relua munca, e speriată de pericolele din parcările franțuzești unde transportatorii se odihnesc. Nu știe nici cine e vinovat de moartea lui Mihai. Știe doar că atacurile hoților sau ale migranților care vor să ajungă ilegal în Anglia sunt la ordinea zilei și nimeni nu-i apără pe șoferi.
„Am deschis ușa pe partea șoferului și deja l-am văzut cum venea plin de sânge pe lângă remorcă. M-am dat jos din cabină și am început să bat cu pumnii în toate camioanele ce erau acolo. Am zis că totuși poate cineva vorbește franceza și mă uitam la matricolă să văd poate e vreun număr de Franța.”, își amintește Liliana noaptea aceea.
Soția șoferului vorbește despre clipele de groază pe care le-a trăit atunci: nu știa limba pentru a suna la 112 și a coborât să ceară ajutor.
De teamă, niciun șofer de TIR nu a deschis portiera. A găsit până la urmă pe cineva care a ajutat-o să cheme salvatorii, care au ajuns prea târziu: soțul ei decedase din cauza rănilor.
De doi ani și jumătate făceau împreună acest traseu și spune că riscuri sunt la tot pasul: „Anul trecut s-au bătut cu cuțitele. Nu contează că este în pădure, parcare securizată, cei care lucrează în lumea transporturilor cred același lucru: nu o să se rezolve nimic.
Paznicii nu sunt în nicio parcare chiar dacă este securizată, atâta are, o cameră de luat vederi, dar asta, într-o parcare securizată în Franța găsești una la sute de kilometri.”
Femeia spune că trebuie să își reia serviciul pentru a-și întreține familia, dar îi este teamă să se întoarcă la volan.