Femeia a declarat soţul ei era foarte bolnav, avea probleme cu inima, însă, la internare, era stabil. După 3 zile state în salon, situaţia s-a înrăutăţit și a fost băgat pe ATI.

„Când a venit salvarea să îl ia era ok, între timp s-a agravat, a intrat la Terapie Intensivă, trei zile mi-a stat în comă. Când a ieşit din comă nu vorbea concet, dar vorbea prin semne. Când mă duceam lângă el ştia, mă ţinea de mână, începea să plângă (…)”, a povestit Luminiţa Militaru, soţia pacientului decedat.

Femeia a mai spus că moartea soțului ei i s-a părut „ceva foarte, aşa, dintr-odată”, iar înainte de deces i-a spus că-și dorește să-l ia acasă.

„Cu o zi înainte am fost la el, vorbeam, mă strângea de mână şi a doua zi când m-am dus, l-am găsit singur într-o cameră, nu l-am recunoscut. Lu’ mami i-a zis să îl luăm acasă, atâta tot. «Mami, ia-mă acasă» a zis. Am vrut să îl luăm, dar nu a mai apucat să ajungă acasă. Nu mai rezolvăm nimic. El e mort”, a mai spus soţia pacientului decedat.

„El era unul dintre pacienţii scrişi pe listă, asta am înţeles. Ne spuneau că nu are şanse, că să vedem… Atât mi-a zis: «ia-mă acasă»! Când ne-am dus la morgă erau vreo 5-6 care muriseră în ziua respectivă”, a mai spus femeia.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

Cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon

Doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima poreclită în secție „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pe 8 august de Tribunalul București.

Cele două doctorițe sunt acuzate de omor calificat şi tentativă de omor calificat şi suspecte în ancheta în care se verifică decesul a 17 pacienţi internaţi în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Pantelimon, în perioada 4-7 aprilie.

Până acum, procurorii au adus probe pentru unul dintre cazuri: un pacient de 54 de ani, despre care spun că a murit prin scăderea cu intenție a dozei de Noradrenalină, în două zile diferite din lunile martie şi aprilie.

Anchetatorii au stabilit că, înainte ca doctorițele să îi scadă, pentru a doua oară (pe 4 aprilie 2024, la ora 13.17) doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise.

Potrivit referatului procurorilor, pe 26 martie, bărbatului îi erau administraţi 15-20 de ml de noradrenalină ca să îi fie menţinută o tensiune la valori normale. La prima scădere bruscă, la doar un ml, tensiunea s-a prăbuşit până la limita decesului. Bărbatul a fost salvat atunci de o asistentă care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu
Recomandări
Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu

Pe 4 aprilie, când de gardă era „Doamna cu coasa”, doza de 20 de ml de noradrenalină a fost scăzută brusc, din nou, la 1 ml. Bărbatul a intrat în stop cardiac şi a murit în mai puţin de o oră.

La perchezițiile făcute la locuința uneia dintre doctorițe, au fost găsite mai multe hârtii pe care trecuse numele pacienților decedați în luna aprilie, iar pe una era făcută și mențiunea „curățenie în telefon”.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

maxcritis   •   14.08.2024, 12:42

Nu cred ca articolul este inutil, atata timp cat demonstreaza anomaliile servicului medical, in acelas timp incurajeaza cadrele medicale sa fie mai atente, sau sa destrame unele caste, grupri si mafiile din spitalele romanest! Cel mai bun in acest articol este, ca aduce onoare acestei familii care din pacate au picat in mana acestor nerorociti!

ClaraM   •   13.08.2024, 18:21

Ce articol inutil.... vreti doar sa condamnati deja inaintea judecatorilor. Nu asta e meseria voastra. Un articol de ziar de scandal care manipuleaza sentimentele cititorilor si se foloseste de durerea unei persoane care desigur are" n" motive sa acuze.

BabaVanda   •   13.08.2024, 13:48

O isterie colectiva care aminteste de cea din URSS sub Stalin, cand o serie de doctori au fost condamnati pe motivul ca ucideau liderii bolsevici prin tratamentele contrarii aplicate.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI