Tânăra, care nu și-a dezvăluit identitatea, locuiește acum într-o localitate din apropierea Pașcaniului. A povestit că era eleva unui liceu tehnologic din Pașcani, în momentul în care a fost răpită de proxenetul Adrian Buduroi. Individul a dus-o la Primăria Mogoșești Siret, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu primarul Damian Butnariu.
„Am fost luată de la discotecă de Buduroi Adrian, împreună cu alte două fete. Am fost duse la Mogoşeşti Siret, la Primărie. Acolo făcuse ziua inaugurarea sediului, iar în noaptea aia am intrat înăuntru”, a declarat tânăra care susține că a fost abuzată sexual de primarul din Mogoșești Siret, conform Ziarul de Iași.
Am fost forţate, am fost luate în maşină şi forţate să mergem. Acolo era primarul, înăuntru, dar mai multe detalii…
Diana, tânăra abuzată de primar:
După ce a fost exploatată de rețeaua de traficanți, Diana spune că a fost nevoită să meargă la psiholog. Afirmațiile sale sunt susținute și prin documentele din dosarul în care fostul ei proxenet este acuzat de trafic de minori și condamnat în primă instanță la 15 ani de închisoare cu executare
„Am făcut recuperare şi mulţumesc lui Dumnezeu mi-am revenit după trauma pe care am avut-o. Acum sunt ok. Nu intenționez să fac nimic mai departe. Nu vrea să îmi aduc aminte nimic. Au fost momente care au fost groaznice. Acum, nu mai vreau să îmi aduc aminte ce a fost acolo”, a mărturisit femeia.
Și mama Dianei, aflată acum în străinătate, a vorbit despre calvarul pe care l-a trăit fiica ei.
Diana avea în jur de 16-17 ani, nu avea 18 ani când s-a întâmplat. Când a ajuns acasă, a adus-o şi a aruncat-o în ogradă. Am găsit-o jos, leşinată, în curte şi am chemat salvarea, am dus-o la Iaşi. Era bătută toată. Ştiu că a luat-o din Paşcani şi a dus-o la un primar.
mama tinerei:
Deși au aflat că primarul e acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu două minore traficate, localnicii din Mogoșești Siret spun că edilul este un „băiat de nota 10”.
„Îi băiat bun. A făcut şcoli, grădiniţe, a făcut toate cele. A dat la lume. Nu am auzit nimic. Damian nu a făcut nimic, a fost cel mai bun băiat din Muncelul acesta (n.r. – Muncel este un sat din comuna Mogoşeşti Siret). De când a venit el, care au fost necăjiţi le-o tras lumină, o făcut toate celea. Cel mai bun băiat a fost Damian Butnaru“, a spus un sătean.
„Are nevastă, are copii, are copii bine, eu îl ştiu de om bun”, a spus un alt bărbat.
Fără a-şi declina identitatea, un singur sătean a vorbit despre scandalul sexual în care ar fi implicat primarul.
„S-a mai auzit şi înainte, că a dus una în pădure. Cred că ar fi în stare. De bine, faci de toate”, a precizat bărbatul.
Primarul Damian Butnaru, martor într-un dosar penal de trafic de minori
Primarul liberal al comunei ieșene Mogoșești-Siret, Damian Butnariu (foto), care a recunoscut în instanță că a făcut sex cu două minore în biroul său, pentru care a plătit 100 de lei unui proxenet, a anunțat că se autosuspendă din PNL.
„În an electoral, este normal să fii atacat mediatic de către toţi cei care tânjesc la funcţia ta. M-am trezit astăzi, personaj principal într-o poveste, veche şi încheiată de 13 ani, în care am avut calitatea de martor. Eu sunt mândru cu ceea ce am realizat, în calitate de primar pentru comunitatea mea din 2004 încoace şi am şi puterea de a recunoaşte în faţa lui Dumnezeu şi a instanţelor de judecată atunci când greşesc. Sunt membru al P.N.L. de la începutul carierei mele publice şi înţeleg să mă pun la dispoziţia conducerii partidului în această situaţie şi rog să se ia act de dorinţa mea de a mă autosuspenda din această calitate, până când adevărul va ieşi la suprafaţă în acest caz”, a scris Butnariu, pe pagina sa de Facebook.
foto: Ziarul de Iași
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro