Niculae Bădălău așteaptă ca Înalta Curte să-i judece în aceste zile contestația depusă la arestul preventiv pe 30 de zile dispus de Curtea de Apel București. În prezent, consilier al Curții de Conturi, Bădălău a fost reținut duminica trecută de procurorii DNA, care-l acuză de dare de mită în formă continuată și trafic de influență.

Fostul senator PSD de Giurgiu a mai fost certat însă cu legea și în urmă cu 4 ani, când a primit o amendă de 5.000 de lei și i-a fost suspendat permisul portarmă pentru o perioadă de 5 ani pentru că nu a respectat regimul armelor și munițiilor. 

Nu ținuse pistolul sub cheie

Sancțiunile i-au fost aplicate după ce hoții care l-au jefuit în propria vilă, în octombrie 2018, i-au luat și pistolul Beretta de 9 milimetri cu 16 gloanțe în încărcător, armă ce nu se afla sub cheie, așa cum prevede legea. 

Imediat după ce a fost călcat de hoți, senatorul Niculae Bădălău și colegii săi de la PSD au depus o inițiativă legislativă de modificare a Legii 295/2004 privind regimul armelor și muniției. 

„La aceea vreme, exista deja în rândul politicienilor o propunere legislativă prin care se dorea o relaxare a regimului armelor și muniției, dar inițiativa a prins forță după incidentul Bădălău”, a mărturisit pentru Libertatea un înalt ofițer din MAI, polițist cu mare experiență. 

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Un grup de senatori PSD conduși de Liviu Brăiloiu aveau ușa deschisă la ministrul Carmen Dan. Tot ce voiau era să faciliteze accesul la arme de foc mai multor categorii de persoane. Practic, doreau ca oricine care avea 18 ani și nu avea o condamnare cu închisoare pe viață să poată deține arme letale. Ar fi fost ca în Vestul Sălbatic”, spune ofițerul. 

„Pentru a stopa porcăria”

Lobbyul se făcea, spune el, pe mai multe planuri. Foarte intens. „Unii vorbeau pe față la televizor, cum era Bădălău, alții făceau lobby în minister, cum era Brăiloiu. A trebuit să punem în mișcare tot aparatul de comunicare din Interne pentru a stopa porcăria”, a mai spus sursa.

Cum a motivat Bădălău

„Legea armelor ar trebui schimbată pentru că în acest moment nu te mai poți apăra”, a declarat atunci senatorul PSD. Bădălău dorea schimbarea prevederilor conform cărora arma și muniția trebuiau ținute sub cheie, în seifuri separate. „Este o armă de apărare pe care trebuie s-o ții în seif. Și muniția în alt seif. Ca să o asamblezi îți ia 10-12 minute. Clar nu mai este vorba de autoapărare”, a mai argumentat parlamentarul.

Relaxarea condițiilor

Tit-Liviu Brăiloiu, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat de la acea vreme, a susținut și amendamente care urmau să relaxeze condițiile de deținere a armelor letale. Astfel, spre deosebire de legea în vigoare, noua lege permitea arme persoanele condamnate definitiv la închisoare cu executare pe o perioadă mai mare de un an sau care aveau calitatea de inculpat pentru săvârșirea unor fapte penale cu intenție. 

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Alte modificări votate de senatori:

  • includerea armelor letale în categoria celor de autoapărare;
  • creșterea numărului de cartușe cu glonț de la 50, la 100;
  • armele de apărare se pot regăsi oriunde în interiorul proprietății sau al spațiului în care se află deținătorul.

Specialiștii au avertizat atunci că modificările vor duce la înmulțirea accidentelor.  

Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, a declarat că „a fost eliminată și obligativitatea urmării unui curs de specialitate pentru folosirea acestor arme și sigur că în situația unor dereglaje psihologice, a unor stări de stres, de frică, de nervi, orice persoană care va avea la îndemână o astfel de armă o va putea folosi”.

Iohannis a întors proiectul de lege în Parlament

În noiembrie 2020, proiectul de lege a ajuns la Președinție. Klaus Iohannis a cerut însă Parlamentului să reexamineze modificările aduse Legii privind regimul armelor și munițiilor, susținând că acestea „nu sunt oportune, îndepărtându-se de la scopul urmărit de legislația europeană în materie”.

Proiectul legislativ este blocat în continuare la Camera Deputaților, în așteptarea unor rapoarte de la comisii. În mai 2021, Guvernul a transmis un aviz negativ.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

michi   •   02.12.2022, 13:53

Partial amendamentele mi se par corecte. De ce trebuie sa faci stagiu de pregatire ca sa obtii dreptul de port-arma? Nu poti sa detii arma decat daca esti inregistrat la o asociatie de vanatoare. Nu poti sa te inscri intr-o asociatie decat daca moare sau se retrage un membru si alte ingradiri, pentru ca acest drept sa-l aiba un numar restrans de cetateni. Descoperi ca ultimul manelist sau puscarias are drept de port-arma, iar tu proprietar de terenuri si de paduri, trebuie sa te ploconesti la toti ***, cocotati prin MAI sau Romsilva!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Cristina1   •   02.12.2022, 00:07

Intr-adevar, dureaza mult sa asamblezi arma, dar ce legatura are inlesnirea acestui demers cu dreptul condamnatilor de port-arma? Cu asa influenta, nu e de mirare ca a reusit sa-i puna bete in roate fostei nurori.

ivryernest   •   01.12.2022, 14:39

Este un obicei foarte cunoscut al persoanelor care ajung undeva sus, să vrea să schimbe legile țării în favoarea lor. Aceasta denotă că nu le pasă nici de legi, și nici de țară, ci NUMAI de ei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI