Zeci de persoane au participat și la marșul din Bacău, în timpul protestelor față de măsurile de restricție care au avut loc în toată țară, în seara de luni. Grupul a intrat în curtea Spitalului Județean de Urgență, s-au oprit în fața Spitalului Municipal, unde este pavilionul cu pacienții COVID-19, și au început să scandeze împotriva cadrelor medicale.
Conform înregistrărilor apărute pe rețelele sociale și a presei locale, aceștia au strigat „asasinii” și „hoții” către doctorii din spital. Pe una dintre înregistrări se aude cum un bărbat scandează „intri pe picioare și pleci în sicriu”, în ovațiile celorlalți protestatari. Forțele de ordine nu i-au împiedicat pe aceștia să intre în curtea spitalului și nici nu au intervenit să-i evacueze, dar protestul a rămas unul fără violențe. După 5 minute protestatarii și-au reluat marșul pe străzile orașului..
Libertatea luat legătura cu unul dintre medicii care era de gardă luni noaptea la Spitalul Județean de Urgență din Bacău. Dr. Ioana Dinu este un pneumolog care a văzut direct efectele pe termen lung ale COVID-19 asupra pacienților. Aceasta a spus că evenimentele la care a fost martoră luni seara „frizează ridicolul”.
„E de neconceput”
Dr. Ioana Dinu se afla în pavilionul de medicină internă, coborâse spre Unitatea de Primire a Urgențelor și a văzut în curtea interioară mulțimea adunată la porțile spitalului.
„Știam că e un protest anti-restricții, anti-mască și când am văzut că se îndreaptă în curtea spitalului am avut un sentiment de frică și m-am gândit: oare ce urmează să facă, să forțeze ușile, să intre înăuntru? Că știți că omul e imprevizibil în situațiile acestea. Dar pe urmă am văzut că sunt pașnici”, spune aceasta.
Medicul crede că gestul protestatarilor este unul nedrept, greu de catalogat și vine în condițiile în care medicii sunt disperați și aproape resemnați în fața tot mai multor cazuri grave care ajung la spital.
„Frizează ridicolul – este cuvântul cel mai potrivit pe care pot să-l folosesc. Manifestanții erau în fața pavilionului unde sunt internați pacienții cu COVID-19 în condițiile în care chiar ieri au fost foarte, foarte multe internări. Salvările veneau una după alta, duceau pacienții acolo… E de neconceput, de nevăzut, nu știu dacă pot să descriu”, a declarat dr. Ioana Dinu.
„Am fost resemnată”
Aceasta a spus că medicii sunt copleșiți de cazurile pe care le au de tratat, care sunt din ce în ce mai severe. Conform acesteia, la ATI, la Bacău, se observă același trend ca în țară – ajung cazuri critice de persoane între 40-50 de ani, adulți tineri, mulți fără alte probleme medicale.
În acel moment, dr. Ioana Dinu spune că nu a mai avut puterea nici să fie nervoasă.
Am fost resemnată, sunt situații pe care nu puteam să le fi conceput vreodată, nu credeam că trăiesc să ajung să văd așa ceva, dar uite că văd. M-am gândit la un singur lucru: oare dintre cei care scandau acolo nu au pe cineva internat înăuntru sau nu se gândesc că e posibil ca ei să ajungă acolo? Cam ce fel de om să fii să strigi asta unor alți oameni care își fac treaba, meseria, încearcă să salveze vieți?
Medic în Bacău:
Ea a apreciat faptul că, ținând cont de numărul de pacienți care au fost în Bacău până acum, era aproape imposibil ca cei din fața spitalului să nu aibă internați cunoștințe chiar în acele momente.
Oameni cu drepturi, dar fără simț de responsabilitate
„Mi-e greu să cred că din toți cei de acolo nu avea nimeni o rudă, un prieten, o cunoștință care să fi fost bolnavă, că nu auzise de cineva internat sau că nu aveau chiar unul dintre cunoscuți internați atunci în spital. Și m-am mai gândit la ceva în momentele acelea – cred că oricare dintre cei care scandau acolo, dacă ar fi avut o problemă medicală de urgență, nu ar fi avut nicio reținere să vină în clipa următoare la Unitatea de Primire a Urgențelor și să ceară ajutor medical spunând că este dreptul lui. Suntem o țară cu oameni cu foarte multe drepturi, dar fără niciun simț de responsabilitate”, a conchis dr. Ioana Dinu.
Managerul se teme ca personalul medical să nu renunțe la luptă
Managerul Spitalului Județean din Bacău a explicat pentru Libertatea că au reușit cu greu să păstreze corpul medical la un nivel care să asigure funcționarea în pandemie. În ATI au suplimentat cu doi medici, la infecțioase a plecat un medic, care s-a pensionat, dar în locul său a venit, în urma unui concurs, un medic tânăr. La Bacău, de altfel, spitalele au circuite funcționale atât pentru pacienții COVID, cât și pentru cei non-COVID.
Adrian Popa a declarat că ultimul an de pandemie l-a rodat atât de tare încât a perceput acest gest ca fiind unul extremist, „pe care nu vreau să-l încadrez într-o categorie”. El a precizat că, din punctul său de vedere, „a fost vorba de o dezinformare” și organizatorii protestului din Bacău au transformat protestul împotriva cadrelor medicale, deși el era anti-măsuri de restricție.
„Despre măsurile astea la nivel național putem discuta, sigur, dar la Bacău cred că s-a înțeles un pic greșit vizavi de ceea ce fac medicii, altfel nici nu vreau să mă gândesc…
Însă temerea mea cea mai mare este ca nu cumva personalul medical să zică la un moment dat „băi, știi ceva, hai să ne vedem de treaba noastră”. Fiindcă ce fac ei acum la Spitalul Municipal din Bacău fac în plus față de ce făceau înainte de pandemie.
Nu e nimeni care să fie plecat din blocul chirurgical și să trateze doar pacienți COVID. Pentru ei efortul e dublu, mai ales în condițiile în care avem doctorițe care au copii mici acasă și pe care nu îi văd 10-12 nopți pe lună fiindcă sunt de gardă”, a precizat Adrian Popa pentru Libertatea.