1 comentariu„Mă numesc Stoica Ovidiu Anton. Am 37 de ani. Ultimele patru luni jumate le-am petrecut în zona de război. Am fost și am luptat pentru Ucraina. Sunt total diferit de când am venit înapoi. În sensul că mă simt vulnerabil. Practic, nu mai sunt eu. Nu știu ce m-a afectat mai mult, ce s-a întâmplat aşa de rău, dar nu mai sunt eu”, mărturiseşte bărbatul.
Potrivit sursei citate, începutul războiului l-a prins pe Ovidiu în Spania, acolo unde trăia şi lucra de mai bine de 20 de ani.
La începutul războiului, pe 24 februarie, o prietenă i-a arătat ce se întâmplă în Kiev. „Prima mea reacție a fost ceva de genul: „Nu are cum. E Kiev, e lângă România, e lângă. Nu are cum!”
„Ulterior, ziua următoare, am văzut că da. Au căzut și cădeau bombe. M-am întors în România cu gândul să ajut. Atunci am căutat pe Google cel mai apropiat oraș către Ucraina. Nu știu de ce telefonul mi-a dat Isaccea și am decis să mă duc acolo”, povesteşte Ovidiu.
Ovidiu continuă: „După o lună de zile, făcând voluntariat, a trecut o femeie… Era foarte, foarte, foarte murdară, cu doi copii. Şi mi-a cerut apă. Mi-a spus că timp de trei zile nici ea, nici copiii nu au putut să mănânce și nu au putut să iasă dintr-un beci”.
Pe 1 aprilie, Ovidiu a trecut graniţa şi a decis să se înroleze în Legiunea Internaţională a Ucrainei.
„Acolo am fost dus la o bază, unde examenul acela ce se numeşte «examen», nu e un examen. Vor să vadă că te miști, vor să vadă că ești întreg, vor să vadă că nu omori ucraineni. «Ai vreo dependenţă de droguri, de alcool, de…?». «Nu». «Ok. Ştii să foloseşti un Kalaşnikov?». «Da». «Ok, eşti bun»”, spune Ovidiu.
După câteva săptămâni petrecute în tabăra de antrenament de la Liov, a fost trimis către Harkov, în linia întăi.
Bărbatul a dezvăluit cum s-a simţit când a ajuns pe front. „Numai dacă îţi arăt un video. Crede-mă că nu am cuvinte, nu pot să-ţi zic. „Mergem să omorâm ruşi. Eu nu, mie nu-mi place violenţa”, se vede pe imaginile arătate de Ovidiu.
„Nu pot să descriu cu cuvinte ce am simţit şi cum m-am simţit. Dar practic toţi rădeam şi eram bucuroşi că suntem acolo. Când începi să vezi că băiatul cu care beam şi mâncam şi ne distram şi glumeam şi număram bombele nu mai e zici «Unde-s? De ce? De ce-or plecat?»”, spune Ovidiu.
A stat în zona roşie circa o lună şi jumătate, 35-40 de zile.
Credeam că rolul meu îi să scap oameni, să salvez oameni, dar practic noi apăsam pe trăgaci. Aș vrea să șterg tot ce am făcut acolo pentru a face altceva. Să aflu cine era tanti aia, care a venit în Isaccea vai de capul ei. Să arunc cu bomboane, nu cu bombe. Să-i ajut, nu să fac ce am făcut.
Stoica Ovidiu Anton:
„Aveam în jur de 250-260 de gloanţe, care în teorie trebuiau să ajungă pentru câteva ore, însă rămâneam fără ele în circa 10 minute. Tot timpul rămâneam fără cartuşe. Trăgeam foarte, foarte, foarte mult”, precizează Ovidiu.
Acesta îşi aminte de jaful armat din 2004, când a încercat să jefuiască o bancă. Spune că a confundat viața reală cu un film. „Adică am crezut că pot să intru într-o bancă, să iau banii şi să plec cu ei acasă”.