Florin Costan, fost polițist judiciar la DNA Iași timp de aproape 12 ani, a dezvăluit cum procuroarea Cristina Chiriac de la DNA Iași ar fi ignorat probe importante privind abuzurile sexuale ale fostului episcopului de Huși, Corneliu Onilă, față de elevii săi de la seminarul teologic, într-un interviu pentru platforma de investigații Să Fie Lumină, publicat joi seara.
În urmă cu trei luni, Florin Costan a făcut o plângere penală împotriva procuroarei Cristina Chiriac pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
„Mărturia lui confirmă pentru prima dată că operațiunea de protejare a episcopului BOR nu a fost deloc întâmplătoare – și cu atât mai puțin involuntară. Pare să fi fost, mai degrabă, o mușamalizare judiciară”, scriu jurnaliștii Să Fie Lumină.
În 2019, jurnaliștii arată că fostul episcop de Huși și-a abuzat sexual elevii de la Seminarul Teologic din Huși. După publicarea investigațiilor, Parchetul Curții de Apel Iași instrumentează un dosar care se finalizează cu trimiterea în judecată, pentru viol, a fostului episcop de Huși și a călugărului Sebastian Jitaru.
Ce a dezvăluit fostul polițist DNA Iași
„Pe fondul unui scandal intern la DNA Iași, am convins un fost polițist judiciar din cadrul instituției să relateze public ce s-a întâmplat, în vara lui 2017, în dosarul de șantaj instrumentat de procuroarea Cristina Chiriac”, scriu jurnaliștii de la Să Fie Lumină.
În 2017, fostul polițist judiciar Florin Costan a participat la percheziția efectuată la călugărul Sebastian Jitaru, împotriva căruia fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă, depusese o plângere la DNA Iași. Onilă spunea că Jitaru îl șantaja cu mai multe „materiale compromițătoare”. Dosarul era instrumentat de către procuroarea Cristina Chiriac.
La percheziție, în spatele unei icoane, s-au găsit CD-urile cu „materialele compromițătoare” cu care călugărul îl șantaja pe Onilă, povestește Costan în interviul pentru Să Fie Lumină. Acestea îl înfățișau pe fostul episcop în ipostaze sexuale cu elevi de-ai săi.
Polițistul judiciar le-a spus procuroarei DNA Cristina Chiriac și polițistului de caz Ciprian Țurcanu că imaginile respective sunt probe pentru „ infracțiune la viața sexuală”, relatează Costan. „Trebuie să disjungeți și să trimiteți la Parchetul Curții”, le-a zis Costan.
Dar asta nu s-a întâmplat.
Conținutul foto-video confiscat la percheziții a rămas neinvestigat de procuroarea Chiriac. CD-urile au fost „lăsate la urma dosarului”, adică au fost ferecate într-un sertar la DNA Iași.
Ceea ce este ilegal, spune Florin Costan. „În urmărirea penală, când procurorul constată că s-a săvârșit o altă infracțiune, (…) este obligat să disjungă, fie în timpul urmăririi penale și să decline, fie prin rechizitoriu. În orice caz, nu să o lași la urma dosarului”.
Jurnaliștii publicației Să Fie Lumină au mers la DNA Iași să vorbească cu procuroarea Cristina Chiriac, dar aceasta i-a trimis la DNA Central, la București.
Citiți aici investigația completă Să Fie Lumină: Nu-i Treaba Noastră.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro