Gianina Ursu, nepoata unui pacient de 68 de ani care a murit în spitalul din Suceava, spune că ruda sa a fost internată cu simptome de astm, dar nu a fost testată pentru coronavirus, scrie G4Media.

„Unchiul meu a murit dimineaţă la ora 5. Nu răspundea la telefon şi familia a intrat în panică, nimeni nu ştia nimic. Avem în famillie o doctoriţă care a dat telefoane în tot spitalul şi aşa a aflat că e mort. A aflat de la morgă”, relatează Gianina Ursu.

Cu o zi în urmă, unchiul meu spunea familiei că din sacii negri cu care sunt transportaţi pacienţii morţi sună telefoanele. Erau rudele care sunau să afle ce se întâmplă cu ei. Unchiul meu a fost marcat de această imagine. În cele din urmă, şi el a murit în spital.

Nepoata unui pacient de 68 de ani mort în spitalul sucevean:

Nepoata pacientului decedat a povestit că au fost date zeci de telefoane pentru a afla starea acestuia. „Doctoriței din familia noastră care a încercat să afle ce se întâmplă i s-a spus că unchiul meu nu avea telefon și de asta nu au putut să anunțe familia că a murit. Dar el avea telefon, așa a ținut legătura cu familia. În plus, pe fișa de internare e trecut numărul de telefon al familiei, dar nu a sunat nimeni. Nu știm diagnosticul, familia e la morgă și așteaptă să îl poată lua, dar nu știm cât durează, sunt 20 de morți acolo”, a mai povestit nepoata pacientului decedat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News