Forțele guvernamentale, sprijinite de luptători kurzi și coaliția forțelor aeriene condusă de SUA, au început o campanie săptămâna trecută pentru a-i alunga pe militanții Stat Islamic din Mosul, al doilea cel mai mare oraș din Irak și bastionul grupării jihadiste din această țară.

ONU, SUA, dar și mai multe state și instituții au avertizat însă că există risculă ca ISIS să folosească civili pe post de scuturi umane. Pe măsură ce trupele înaintează, informații șocante ies la iveală despre atrocitățile comise de jihadiști.

Citește și: Bătălia pentru Mosul | Atrocitățile comise de Statul Islamic, în zonele controlate încă de jihadiști

Circa 70 de corpuri cu răni provocate de gloanțe au fost descoperite în satul Tulul Naser, a afirmat Consiliul ONU. Într-un alt sat, 15 oameni au fost uciși și corpurile aruncate într-un râu, iar șase persoane au fost legate de un vehicul și au fost târâte până au murit.

Până acum, în urma ofensivei au fost eliberate mai multe sate, iar oamenii au început să povestească chinul pe care l-au îndurat în cei doi ani de când Statul Islamic a cucerit zona.

Este și cazul unei fetițe de zece ani, a cărei poveste a făcut înconjurul lumii. “Am crezut că nu mai veniți. Aș vrea să vă sărut picioarele”, a spus ea, vizibil emoționată, soldaților din armata irakiană.

Mărturie: “Sunt și luptători din România”

Alți oameni care au scăpat din infernul ISIS au povestit că numeroși cetățeni străini luptă pentru Statul Islamic. Printre aceștia se numără chiar și români.

„Au fost şi luptători străini, da. Mulţi din Penisnula Arabă. Rusia, Franţa, Marea Britanie, România…”, a mărturisit un bărbat care a scăpat din iadul ISIS, pentru adevărul.ro. „Se uită la fraţii lui pentru confirmare, şi toţi susţin că da, în gruparea Statul Islamic, în oraşul Mosul, sunt şi români”, mai scrie în reportajul realizat în Mosul.

Cei care au făcut această declarație, bărbați salvați din infernul ISIS au ținut însă să precizeze că nu pot să știe cu siguranță, deoarece luptătorii nu își dădeau niciodată numele adevărat.

Citește și: O familie din Israel a plecat din România să lupte alături de Statul Islamic. Ce au pățit

„Singurul moment în care puteau să afle de unde e unul dintre ei era la spital, când veneau pentru tratament şi erau nevoiţi să spună de unde sunt. Atunci a auzit că sunt şi membri ISIS din România”, mai scrie sursa citată.

Un raport arată însă că 30.000 de cetățeni străini din peste 100 de țări, inclusiv familii, au fugit din Siria și Irak pentru a se alătura grupării teroriste.

 
 

Urmărește-ne pe Google News