UPDATE 17:50: Bărbatul, care l-a ucis pe polițistul Constantin Sorin Vezeteu în gara Burdujeni din Suceava, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Pentru omor, Ioan Beșa riscă până la 25 de ani de închisoare.
Polițistul se numește Vezeteu Constantin Sorin, avea doar 38 de ani și lucra de 16 ani în Poliție. Practic, de aproape o jumătate din viață lucra în Poliție și era absolvent în promoția 2001 a școlii de agenți de la Câmpina. Era căsătorit și avea doi copii, de 5 și de 7 ani. Soția sa este casieră la o firmă din Suceava.
UPDATE. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a vorbit la Digi24 despre polițistul înjunghiat în gara Burdujeni din Suceava.
„Agresiunea a durat 54 de secunde”, a spus ministrul Carmen Dan.
„În gară era multă lume, deoarece treceau două garnituri, una ieșea, alta intra”, a adăugat ea.
Colegii bărbatului înjunghiat spun că între polițist și ucigașul său nu a existat un conflict anterior, iar informația este confirmată și de ministrul de Interne.
„Agresorul avea antecedente penale, în Spania, unde suferise două condamnări definitive. Și din ceea ce a rezultat în urma primelor declarații, a reiesit că ura poliția, ura uniforma, nu era o cauzalitate între agresor și victimă. A venit prin spate, a început să lovească”, a spus Carmen Dan.
Agresorul a fost violent și în celula de arest. Și-a recunoscut fapta, nu a motivat-o, dar a spus că nu regretă nimic.
Scena crimei, desprinsă din filmele de groază
În momentele care au precedat atacul, victima se afla în gară cu încă un polițist, de care îl despărțeau aproximativ 150 de metri. Polițistul Vezeteu se afla la peronul de la linia 1. Când trenul a ajuns în gară, acesta se afla cu spatele la tren.
Când agresorul a văzut uniforma de poliție, a înnebunit și l-a lovit pe polițist cu cuțitul în gât, pe la spate. Victima s-a întors cu fața către agresor, deși avea cuțitul înfipt în gât, în încercarea de a se apăra, însă asasinul i-a scos cuțitul din gât și i l-a înfipt în piept. Criminalul a rămas cu cuțitul în mână și a început să-l hăcuiască în tot trunchiul pe polițistul căzut la pământ.
Polițistul aflat, inițial, la 150 de metri distanță a ajuns lângă victimă și agresor. Scena a fost văzută de mai mulți martori, care, alături de colegul victimei și de alți colegi de la Poliția Transporturi care au coborât din tren, l-au imobilizat pe asasin.
Foto: bzi.ro
Criminalul nu suportă uniforma și a jurat să ucidă polițiști
La audieri, asasinul a declarat că nu suportă uniforma.
„Nu suport uniforma, urăsc uniforma de poliție, urăsc polițiștii, am jurat să mă răzbun, să le iau viața, pentru că am fost închis pe nedrept în Spania”, avea să declare el în fața investigatorilor, care l-au audiat imediat după asasinat.
Declarația lui dovedește și faptul că atacul mișelesc a fost premeditat, iar victima putea fi oricare alt polițist.
În urma verificărilor s-a dovedit că asasinul a fost condamnat de două ori în Spania pentru acte de violență, iar acum este cercetat pentru omor calificat. Va fi supus unei expertize psihiatrice.
Colegul polițistului mort, martor al tragediei și participant la imobilizare, a intrat într-o depresie puternică. De azi-noapte, un psiholog al Poliției încearcă să-l pună pe picioare. Totodată, psihologi ai Poliției încearcă s-o ajute și pe soția polițistului.
Foto: monitorulsv.ro
Este posibil ca polițistul ucis să fie înmormântat în localitatea natală, Gura Humorului. Impresionați de tragedie, șefii IGP au decis deschiderea unui cont în care cei ce vor dori să ajute familia îndurerată vor putea face donații.
Poliția Română a postat, pe pagina sa oficială de Facebook, un mesaj în amintirea polițistului ucis, pe nume Sorin Vezeteu, care avea funția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Suceava.