Pompierii care i-au căutat şi găsit pe cei patru frăţiori arşi de vii în casă, au plâns pentru fiecare dintre micuţi.
Plutonier major Cătălin Temelie are 30 de ani, şi, de 2 luni, este tatăl unei fetiţe, arată sursa citată.
De un deceniu lucrează ca pompier, iar miercuri noaptea el a fost cel care a folosit camera cu termoviziune pentru a-i căuta pe copii. Tot el i-a găsit morţi pe doi dintre copii.
”Când am urcat în maşina de intervenţie şi am auzit că este vorba despre copii, speram să îi găsim în viaţă. Am intrat în casă cu toată dorinţa de a salva pe cineva.
Toţi eram acolo dornici să salvăm. Ne doream să nu găsim nimic. A fost foarte urât acel sentiment când mergi şi nu vezi nimic, doar pipăi şi calci pe ceva”, a povestit Cătălin, cu vocea sugrumată de emoție.
”E crunt sentimentul când nu ştii pe ce calci. Nu doresc nimănui să simtă ce am simţit noi când i-am găsit. Eu am găsit primele două victime. E foarte trist, dureros. Oricât ai fi de tare, îţi rămâne acea imagine în cap”, a mai spus Cătălin.
Bărbatul nu a mai putut să vorbească în fața camerelor și a plecat din calea acestora, pentru că a izbucnit în plâns.
”Toţi speram să nu fie în acea cameră”
Cosmin Hîș, plutonier adjutant șef, are şi el un băiat de 12 ani. A început să plângă de mila celor patru fraţiori, în timp ce povestea cum a decurs intervenţia:
”Din momentul apelului, am fost informaţi că este posibil să fie patru copii blocaţi în acel imobil. S-a plecat cu toate forţele de intervenţie şi, pe drum, toţi speram şi ne doream să fi ieşit din apartament, să fi fost doar o alarmă falsă.
Nu ştiam vârsta copiilor, ştiam doar că sunt copii. Toţi speram să nu fie în acea cameră”.
Cătălin şi Cosmin, pompieri cu experienţă, nu vor uita niciodată imaginile cumplite pe care le-au văzut în seara de 15 ianuarie.
Alexandra avea 6 ani, Andrei – 4 ani, Antonia împlinise acum două zile 2 ani, iar Adrian avea doar 4 luni.
Cei patru fraţi au murit arşi de vii după ce casa lor din Timişoara a fost cuprinsă de flăcări. Părinţii nu erau acasă, cei patru copii fiind lăsaţi în grija fratelui cel mare, de 14 ani. De altfel, el a fost singurul care a supravieţuit infernului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro