ComenteazăHaina şi cămaşa i-au luat foc
A ieşit afară ca să poată vorbi cu ea. I-a spus că în scurt timp va pleca spre casă, concertul fiind aproape de final. Când s-a întors în club, din cauza aglomeraţiei, nu a mai putut ajunge în faţa scenei şi a rămas undeva în mijlocul încăperii. În momentul în care s-a dezlănţuit iadul şi toată lumea a început să alerge spre ieşire, Răzvan a făcut acelaşi lucru.
Cu toate că este o persoană înaltă, bine făcută, din cauza îmbrâncelilor din toate părţile cu greu a reuşit să se ţină pe picioare. Oriunde se uita vedea numai flăcări şi oameni disperaţi să scape. Haina i-a luat foc şi a aruncat-o de pe el. La fel a procedat şi cu cămaşa.. Simţea cum i se încinge capul. La un moment dat a căzut.
“A fost momentul în care am reuşit să trag o gură de aer, jos încă mai era un pic de aer respirabil. Am încercat să mă ridic, însă oamenii treceau peste mine. Într-un final, cu ultimele puteri m-am ridicat şi am alergat spre uşă. În clipa în care am ajuns la ieşire, am scos capul afară, însă trupul mi-a rămas înţepenit înăuntru. Eram blocat de oamenii care încercau şi ei să iasă. Salvatorii încercau să ne tragă afară. Acela a fost momentul în care am crezut că îmi va fi smuls capul de pe umeri”, ne-a povestit Răzvan.
Acasă îl aşteaptă fiica de 7 ani
Într-un final, împins din spate, tras din faţă, a izbutit. Când s-a văzut afară, a respirat adânc şi s-a întors către uşa groazei. A prins pe cineva de mâini şi l-a tras afară. Atunci însă şi-a văzut şi mâinile…erau arse. Pielea şi carnea îi atârnau, era desculţ şi dezbrăcat până la brâu.
Cu greu a reuşit însă să-şi scoată telefonul pe care încă îl mai avea în buzunar. A sunat-o pe soţia lui, care i-a spus încotro s-o apuce, pentru că în capul lui era un haos total. S-a urcat într-un taxi şi l-a rugat pe şofer să-l transporte la cel mai apropiat spital.
A doua zi, de pe unul dintre paturile Spitalului Bagdasar- Arseni, Răzvan i-a mărturisit soţiei că a vrut să intre înapoi în club pentru a-şi ajuta semenii captivi în interior. Dar şi-a dat seama că nu va putea face nimic pentru aceştia, în clipa în care şi-a văzut mâinile.
Acasă, micuţa Teodora îşi aşteaptă nerăbdătoare tăticul. Îi este dor de el. De şapte ani, de când s-a născut, l-a văzut în fiecare zi. Acum însă are deja 5 zile de când nu şi-a pupat tăticul înainte de culcare. Îl aşteaptă însă cuminte.
Tot ce ştie despre părintele ei este că a fost implicat într- un accident, că în mâini are mănuşi de box, iar părul lui lung este strâns într‑un coc de samurai.