„O fetiţă plângea, spunea că vrea la mami. I-a spus o dată să tacă, i-a spus de două ori, apoi i-a pus mâna în gât şi i-a spus că o aruncă pe geam”, a povestit aceasta.

Femeia spune că a încercat să îi avertizeze pe părinţi, dar că nu a putut. Pentru că nu a mai suportat să vadă că cei mici sunt traumatizaţi, ea şi-a dat demisia. „Ea se purta exemplar cu părinţii care veneau să îşi ia copiii, îi iubea pe copii în faţa părinţilor şi mi-am dat seama că nu o să mă creadă nimeni”.

Şi alte educatoare susţin acelaşi lucru. Ba chiar, spune una dintre ele, femeia a agresat şi o angajată, atunci când aceasta a sărit să apere un copil. „Am plecat din cauza unui incident de vineri după amiază. Unul dintre copiii a făcut febră şi i-am spus ei (directoarei). Aceasta a scos copilul din clasă şi l-a liniştit cum ştia ea mai bine, cu bătaia şi l-a trimis înapoi în clasă. Apoi mi-a spus „Vedeţi, nu mai are nimic”, a mai povestit o fostă angajată, potrivit digi24.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News