De nicăieri, aeronava a coborât peste bulevardul Aviatorilor și a aterizat în piață, pe carosabil. Brigada Poliției Rutiere a anunțat că, din fericire, polițiștii prezenți în sensul giratoriu, pentru a ajuta la fluidizarea traficului auto, au reacționat imediat după ce au simțit un suflu puternic și au blocat intrările în intersecție.

„Am crezut că e cutremur, asta am simțit. Eu locuiesc aici, lângă șosea. Ne-am speriat foarte tare, pisicile alergau prin casă. Am văzut pe geam o formație de elicoptere, dar nu am văzut când a aterizat ăsta.”, ne-a spus o femeie ieșită din casă să afle ce s-a întâmplat, de fapt.

O altă doamnă care locuiește în apropierea pieței a tras și ea o sperietură zdravănă: „S-au zguduit geamurile în casă. Am ieșit pe balcon și am văzut că treceau elicopterele. Vă dați seama că m-am speriat, s-a speriat și soțul, care e ditamai omul.”

Printre cei care au văzut exact momentul aterizării, o femeie care se aștepta ca elicopterul să se facă praf de pământ: „A venit dinspre Aviatorilor. L-am văzut cum se apropie foarte mult de șosea și a șchiopătat așa până a aterizat acolo. Eram pe partea asta, pe trotuar, lângă metrou. Mă așteptam la mai rău, dar a reușit să aterizeze.”

Dintr-o mașină care venea dinspre Piața Aviatorilor spre Piața Charles de Gaulle, o doamnă a văzut totul: „Au trecut pe bulevardul Aviatorilor mai multe elicoptere și la un moment dat ăsta a venit foarte jos din spate.

A început să se clatine dreapta – stânga și ne-am întrebat ce se întâmplă. Apoi a agățat firele. Pe deasupra noastră, din spate, elicopterul venea clătinându-se. Noi eram în mașină. Noroc că mașinile s-au mișcat repede, cred că s-au speriat șoferii.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News