Braşoveanul Iulian Iacob a fost prezent pe 23 ianuarie 2018, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, locul unde a fost operat de medicul Mihai Lucan, pentru a povesti presei detalii din primul dosar de trafic de organe din România.

Bărbatul care a hotărât să-și vândă rinichiul din cauza unor probleme materiale, a fost contactat de un apropiat al medicului Mihai Lucan, Emil Sabo, cu propunerea să-şi vândă rinichiul pentru 7.500 de dolari unui cetăţean din Azerbaidjan.

„Am acceptat oferta lui Sabo, mi-a convenit, iar acesta mi-a spus că profesorul Lucan l-a pus pe avion pe străin şi vine să îi facă transplantul. Am aflat că era din Azerbaidjan şi, însoţit de profesorul Lucan, am făcut teste de compatibilitate, iar acesta m-a întrebat dacă sunt mulţumit de suma cu care m-am înţeles cu Sabo. Am văzut că azerul era însoţit de patru gărzi de corp, trei înarmaţi cu pistoale şi unul cu un pistol mitralieră Kalashnikov, în incinta ICUTR. Ne păzeau să nu fugim din spital, ca să fie siguri că are loc transplantul”, a spus Iulian Iacob.

Iulian Iacob afirmă că a fost „ţepuit” de Emil Sabo şi de Mihai Lucan deoarece a primit doar 2.500 de dolari, după ce și-a vândut rinichiul unui cetățean azer.

„Sabo, care era sluga lui Lucan, mi-a spus că nu îmi poate da bani mai mulţi deoarece trebuie să îşi achite rata la maşină, iar Lucan trebuie să îşi plătească lucrările la vila pe care o are în construcţie. Ca să îmi recuperez banii, Sabo mi-a propus să mai aduc donatori de rinichi, iar eu am mai adus ulterior la ICUTR încă doi bărbaţi, Petru Ivaşcu şi Costică Herlea. Dar nici pentru aceştia nu am primit sumele cu care m-am înţeles. Un cetăţean german sau italian plătea între 200.000 şi 220.000 de dolari pentru un rinichi, iar unul din Azerbaidjan suma de 300.000 de dolari, pentru că erau costuri suplimentare cu avioanele, plătite în regim charter”, a explicat bărbatul.

Iacob a menționat că Emil Sabo i-ar fi spus că cetăţenii din Azerbaidjan veniseră pe Aeroportul Internaţional Cluj cu avioane militare de tip Hercules. Aparatele de zbor se află în dotarea Forţelor Aeriene Române. Mai mult, azerii ar fi primit de la Ambasada României din Vatican documente diplomatice în baza cărora erau scutiți de control la intrarea în România. Astfel, puteau să aibă arme asupra lor.

„SRI şi SIE şi cei de la Aeroportul Cluj şi Brigada Antidrog ştiau ce se întâmplă, ştiau de mafia de trafic de organe care era. Pe rinichii mei şi ai celorlalţi doi donatori, Lucan şi mafia lui au băgat în buzunar 900.000 de dolari, şi-au făcut vile, conturi în Elveţia, clinica LukMed a lui Lucan a fost făcută din rinichii noştri”, a menţionat Iacob.

Medicul Mihai Lucan a fost trimis în arest la domiciliu, a decis Curtea de Apel București. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București a stabilit ca medicul Mihai Lucan trebuie arestat la domiciliu pentru 30 de zile, în dosarul de delapidare al Institutului de Urologie.


EXCLUSIV / Cristian Diaconescu: ,,Străinii întreabă despre România ca în anii 90. Ce se întâmplă?”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News