Mărturiile ultimului supraviețuitor al atrocităților de la închisoarea din Râmnicu Sărat: „De multe ori nu puteam dormi. Înghețam. Și apa în cană îngheța”

Născut la Comarnic, absolvent al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, bărbatul a dus o viață chinuită, fiind închis la doar 25 de ani, în timpul comunismului.

Timp de 7 ani nu a cunoscut decât celula de izolare, mică și întunecată, fără nimeni cu care să poată schimba vreo vorbă.

Bărbatul își aduce aminte cu o acuratețe fantastică tot ce a trăit Avea 71 de kilograme când a fost încarcerat. Când a ieșit, cântărea doar 51.

Știe ce înseamnă durerea, suferința și nedreptatea și se miră că încă mai sunt oameni astăzi dornici să îi asculte povestea cutremurătoare.

A învățat limbajul Morse ca să poată comunica

„Am fost prin mai multe închisori, ultima fiind cea de la Râmnicu Sărat, în două perioade, în toamna lui 1956, apoi am fost readus anul următor. Am stat până în 1963. La prima detenție nu am știut unde sunt. Am fost obligat să port ochelari de tablă. De-abia la al doilea transport am aflat că sunt la Râmnicu Sărat”, povestește bătrânul. Și asta am aflat de la deținuții care vorbeau prin limbaj Morse. La Jilava l-am învățat și eu”, rememorează Valentin Cristea.

Cât am stat închis, nu am avut contact cu nimeni. Familia știa doar că sunt în viață.

Valentin Cristea:

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Amintirile din pușcărie sunt vii și astăzi.

„Trebuia să mergem doar în cerc, fără a privi cerul”

„Aveam doar dreptul la plimbare, de 10 minute pe zi. Trebuia să mergem doar în cerc, fără a privi cerul. Orice abatere era raportată gardianului”, spune deținutul politic.

„În celulă stăteam singur. Stingerea era la 22.00, printr-o batere din palme. Trezirea, la 6.00. Orice nerespectare a regulilor era pedepsită. Patul era o saltea de paie  și o pătură uzată, indiferent că era vară sau iarnă”, spune Cristea.

Nici acum nu poate uita mâncarea „de supraviețuire” și frigul îndurat după gratiile reci.

„Problema era frigul. Aveam foc în sobă timp de doar două ore. De multe ori nu puteam dormi. Înghețam. Și apa în cană îngheța. Viscolul aducea toată zăpadă în celulă, peste mine”, explică.

La baie mergeam doar o dată pe săptămână, singur. Mâncarea în timpul regimului  Alexandru Vișinescu? Era puțină și proastă. Cât să nu murim!

Valentin Cristea:

„Mâncare cât să nu murim”

„Aveam un castron, o lingură și o scândură folosită pentru pâine sau mămăligă. Toate marcate cu numărul celulei. Dimineața? Primea un lichid negru care se voia a fi cafea și o feliuță de pâine. La prânz și seara? Un arpacaș din boabe de grâu, varză murată, oribilă la gust, și ceva cartofi. Cât să nu murim”, precizează.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Alexandru Vișinescu a murit la vârsta de 93 de ani, în 2018. El se afla în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. Fostul torționar era închis de 2 ani și 9 luni la Rahova.

Vișinescu a fost găsit vinovat pentru torturarea fizică și psihică a 138 de deținuți politici care în perioada 1956-1963 au fost încarcerați în penitenciarul de la Rm. Sărat, județul Buzău, pe care l-a condus, dintre care 12 au murit, unul dintre aceștia fiind Ion Mihalache.

Valentin Cristea, ultimul supraviețuitor al atrocităților de la penitenciarul de la Rm. Sărat, s-a confruntat cu torționarul în timpul procesului.

Foto: Inquam

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro