„Suntem săraci și vom rămâne săraci”

Soba pe lemne încălzește cu ușurință camera minusculă. Aceștia au luat soba dintr-o casă vizată de atacuri și abandonată, iar coșul de fum a fost realizat din bucăți de tablă. În apropiere de locuința acestora se află scheletul unei uriașe uzine industriale.

„Să nu plecăm. Să-i așteptăm pe ruși, oricum ce schimbă asta pentru noi? Ce ne pot face soldații ruși? Suntem săraci și vom rămâne săraci”, spun bătrânii. Aceștia au fost evacuați din orașul ucrainean Dnipro. Serviciile sociale ucrainene i-au dus într-o școală, însă mulți oameni se refugiaseră în această instituție de învățământ.

Video: Ruinele orașului Pokrovsk, în care locuiesc bătrânii.
Sursa: Fortele Armate Ucrainene

În plus, aceștia nu aveau suficienți bani. Astfel, au decis să se stabilească la Pokrovsk. 

„Era deja frig, noaptea erau -6 grade, nu puteam rămâne cu geamurile sparte și acoperișul ciuruit. Un soldat ne-a indicat acest loc, este cald și pare rezistent”, mărturisesc Ala, în vârstă de 66 de ani, și soțul ei, Anatoli – 71 de ani.

Din când în când, el ia un bidon de cinci litri și se duce la o fântână din apropiere pentru a-l umple cu apă. Fiind întrebat dacă este potabilă, bătrânul susține că o fierbe.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Mărturiile unor bătrâni din Ucraina care-i așteaptă la -6 grade pe soldații ruși: „Vor sângera până la moarte înainte să ne alunge de aici”
Foto: Civili din Pokrovsk în timp ce sunt evacuați de armata ucraineană.
Sursa: Profimedia
Pokrovsk

Bătălia pentru Pokrovsk

Soldații ucraineni instalează dinți de dragon între clădiri și peste drumuri. Se fac pregătiri pentru o confruntare militară între soldații ruși și cei ucraineni.

„Rușii vor trebui să sângereze până la moarte înainte să ne alunge de aici. Nu vor reuși luni de zile și vor fi pierdut alte mii de oameni”, a afirmat Kostantin Koșalenko, un sergent de 40 de ani din Brigada 29. 

„În plus, nu avem prea multe alternative, primul magazin încă deschis este la doi kilometri distanță: prea expus, prea periculos”, a mai afirmă el. 

Video: Lupte între soldați ucraineni și ruși în direcția orașului Pokrovsk.
Sursa: Fortele Armate ucrainene

În Pokrovsk, noroiul s-a întărit deja, iar recent căzuseră și câțiva fulgi de nea. Cele mai apropiate poziții rusești se află la șase kilometri mai la est. Înainte de izbucnirea războiului, orașul avea în jur de 80.000 de locuitori, iar în prezent au rămas mai puțin de 10.000.

Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Recomandări
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Mărturiile unor bătrâni din Ucraina care-i așteaptă la -6 grade pe soldații ruși: „Vor sângera până la moarte înainte să ne alunge de aici”
Foto: Militar ucrainean trage cu un motier în apropierea orașului Pokrovsk.
Sursa: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

VolodimirZelenski   •   12.11.2024, 11:47

@Poliakov @luisharcsa Dupa cum banuiam, voi intelegeti ce vreti si ce e in favoarea teroristilor ruzi.

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   12.11.2024, 17:09

    VolodimirZelenski   •  12.11.2024, 11:47

    @Poliakov @luisharcsa Dupa cum banuiam, voi intelegeti ce vreti si ce e in favoarea teroristilor ruzi.

    Luisharsca, ia zi-ne, cu ce e diferită situaţia? Cam ce șanse aveau românii contra turcilor, de exemplu? Și dacă ai citit istoria noastră, s-ar putea să înveți niște lucruri interesante de acolo. Oare ce au rezolvat oamenii ăia care au luptat și, unii dintre ei, au și murit, chiar când se părea că au "zero şanse"?

coollzx   •   11.11.2024, 16:17

Ce naivi,si fraieri,il vor rade cu bombe cu tot cu ei.

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   11.11.2024, 17:18

    coollzx   •  11.11.2024, 16:17

    Ce naivi,si fraieri,il vor rade cu bombe cu tot cu ei.

    Tu te-ai preda imediat, pramatie, și pe tine, și pe noi, nu?

      luisharcsa   •   11.11.2024, 18:06

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •  11.11.2024, 17:18

      Tu te-ai preda imediat, pramatie, și pe tine, și pe noi, nu?

      Si ce rezolva daca moare? Ar fi mai bine? Doar intreb.

        Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   12.11.2024, 04:19

        luisharcsa   •  11.11.2024, 18:06

        Si ce rezolva daca moare? Ar fi mai bine? Doar intreb.

        I-auzi, deci nu ne apărăm țara dacă e atacată, fugim imediat, nu? Și atunci scuză-mi întrebarea, dar de ce ar mai trebui să fiți apărați de o lege pe care nu ați apăra-o la rândul vostru? Toți defetiștii și trădătorii rusofili ori să fie judecați, ori scoși în afara legii. Să lăsăm oamenii să rezolve singuri problema. Ce zici, te-ar ține în condițiile alea să mergi pe stradă și să strigi să ne predăm rușilor? Hai să vedem câți metri ai face dacă oamenii ar ști că nu ar fi pedepsiți.

          luisharcsa   •   12.11.2024, 12:40

          Sunt situatii diferite. Acolo ao zero sanse. Si acum, raspunde la ce am intrebat, ori iarasi nu ai inteles ce ai citit?

        VolodimirZelenski   •   11.11.2024, 18:14

        luisharcsa   •  11.11.2024, 18:06

        Si ce rezolva daca moare? Ar fi mai bine? Doar intreb.

        Scapa de chinul ruzzesc. Asta rezolva.

          luisharcsa   •   12.11.2024, 05:53

          VolodimirZelenski   •  11.11.2024, 18:14

          Scapa de chinul ruzzesc. Asta rezolva.

          Si tu poti scapa de chinul rusesc. Mergi pe front. Ah, am uitat. Tu esti doar luptator de tastatura. Sunt curios daca apare postarea mea, ca in ultima vreme nu pra au aparut...

          luisharcsa   •   12.11.2024, 05:48

          VolodimirZelenski   •  11.11.2024, 18:14

          Scapa de chinul ruzzesc. Asta rezolva.

          Si tu poti scapa de chinul rusesc. Mergi pe front. Ah, am uitat. Tu esti doar luptator de tastatura. Sunt curios daca apare postarea mea, ca in ultima vreme nu pra au aparut.

          Poliakov   •   11.11.2024, 22:16

          VolodimirZelenski   •  11.11.2024, 18:14

          Scapa de chinul ruzzesc. Asta rezolva.

          Tocmai ti-ai dat arama pe fata.Nu pot sa iti zic ce meriti din cauza politicii ziarului ...dar aceasta política nu conteaza in Donbass, acolo conteaza alte lucruri. Batrinii aceia fugeau de tine iar comentariul tau dovedeste ca aveau dreptate...E usor sa-i sacrifici pe altii cind stai la caldurica, nu-i asa? Mi se pare mie ca e posibil ca Trump sa sacrifice pe cineva, persoana importanta, exact in ideea ta si anume ca martirii sunt valorosi daca sunt...morti! Ce zici?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI