1 comentariu„Pe Georgiana mea am născut-o mică, 1,950 kg. Deși a fost atât de mică, m-au dat afară din spital după două zile, fără să-mi facă ieșirea, pentru că eram internată într-un salon unde nu trebuia să fiu internată, neavând locuri în saloanele noastre de țigani”, își începe povestea Cateluța, o femeie din București.
Alături de alte mame din Mizil, Valea Seacă, Giurgiu și București, Cateluța vorbește despre problemele pe care fetele și femeile rome le întâmpină în sistemul de sănătate când rămân însărcinate.
Discuția s-a purtat pe 31 august, în cadrul unei dezbateri online, organizată de E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome, în parteneriat cu Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN.
„Ni se spune că sistemul de sănătate oricum nu funcționează, că toate femeile din România suferă. Dar femeile pe care le-am invitat au vorbit despre culoare, despre zona din care vin, felul în care se îmbracă, despre faptul că sunt sărace și, indiferent dacă sunt serviciile gratuite sau nu, trebuie să bagi bani peste tot. Și de aia trebuie spuse poveștile astea, ca să recunoaștem diferențele dintre noi”, explică pentru Libertatea Carmen Gheorghe, fondatoare E-Romnja, care a și moderat evenimentul.
Aș vrea să completăm imaginea asta despre maternitate, idilică în general. Maternitatea vine la pachet cu foarte mult chin și cu foarte multă discriminare din partea sistemului când vorbim de femei, și rome, și sărace, și închise la culoare.
Carmen Gheorghe, fondatoare E-Romnja:
Dată afară din spital
„Prima dată m-au dus într-un salon cu fete doar de etnie. Acolo a trebuit să stăm două într-un pat. Și nu știu cine a venit și a zis «Nu e normal să stea două într-un pat. Du-o pe ea într-un alt salon». M-au dus la o rezervă”, povestește Cateluța despre experiența într-o maternitate din București, după ce a născut-o pe fetița ei.
În rezervă era internată nepoata directorului spitalului de atunci, continuă femeia.
Ea a spus că nu vrea să stea cu mine în cameră, că nu suportă țiganii. Și pur și simplu m-au trimis acasă. Și am venit și am luat externarea după 3 săptămâni. M-au dat afară, nu am avut ce să mai fac.
Nu a fost singura experiență de acest fel.
„La «Giulești», după ce am născut băiatul, au stat numai cu ochii pe mine, nu îmi dădeau voie să ies pe afară, de frică să nu las copilul în spital. Dacă plec și las copilul în spital, că el e mai brunet și eu sunt puțin mai albă?”, își amintește femeia.
„La ce îți mai trebuie copii, nu ai acasă destui?”
Adelina are 27 de ani și e din Mizil, județul Prahova. Lucrează de cinci ani în cadrul asociației E-Romnja, iar de patru luni a devenit mamă. Spune că ea nu a trăit astfel de experiențe, dar lucrând cu fete și femei din comunitate, a observat că vârsta, culoarea pielii și numărul de nașteri fac diferența în felul în care ești tratată.
„Am avut o colegă la spital, era mai brunetă. Ea avea acasă patru copii, avea 33 de ani. A rămas însărcinată cu al cincilea. Când s-a dus la control, zice: «Câți ani ai? Păi, la ce îți mai trebuie copil? Nu ai acasă destui?». Nici măcar nu a controlat-o”, povestește Adelina.
„Unele femei sunt făcute să fie mame, au darul ăsta, nu poți tu din afară să îmi interzici câți copii vreau să fac, dacă eu simt să am copii”, adaugă Adelina.
„Te crezi medic?”
Raluca e și ea din Mizil. După ce a născut-o pe fetița ei acum un an și jumătate, la maternitatea Ploiești, i s-a părut că aceasta are niște probleme la un ochi și i-a spus medicului ce observase.
„Ea a început să se ia de mine. Te crezi medic? Copilul nu are absolut nimic”, își amintește Raluca.
Copilul avea însă probleme de sănătate, diagnosticate ulterior. „Acasă am observat-o eu. Am umblat cu ea apoi pe la doctori. Mi-au spus că este chioară și are hernie inghinală”, continuă femeia.
Fetița a fost operată de două ori la ochi, în București. Într-una din dăți, Raluca a întârziat la spital, din cauza unui accident în trafic.
„Am sunat-o pe doctorița ei să îi spun că mai durează 20-30 de minute. M-a făcut nesimțită, vacă. Și eu m-am simțit foarte prost, am început să plâng. Acolo, în spital, nu se purta frumos cu tine, dacă nu îi puneai în buzunar. Te jignea pe față că ești nebună. Dacă nu ești în stare de copilul tău, să stai acasă”, spune femeia.
„Faceți-mi ceva, că simt că mor”
În urmă cu câțiva ani, Raluca a trecut printr-un avort spontan. Era internată tot la maternitatea din Ploiești.
„Eram în 6 luni. Am avut amenințare de avort. Eu deja sângeram. Ele îmi făceau tratament să îl țin, dar mie îmi venea exagerat de mult. Și eu le spuneam, «Vă rog frumos, faceți-mi ceva, că simt că mor». Îmi ieșiseră ochii din cap. Două zile m-am chinuit, până a ieșit el singur, mi-am văzut moartea cu ochii. Nu am avut ajutor, singură m-am chinuit. Când am văzut copilul în spatele meu, am început să tremur. Mi-era frică. Atunci au venit asistentele, l-au luat, l-au pus într-o trusă de asta de linguri, copilul a avut 500 de grame, m-au întrebat «vrei să îl punem la crematoriu sau îl iei acasă?»”.
„A început să mă certe”
Născută și crescută în Ferentari, Dana a lucrat ca asistent educațional la o școală din cartier, a avut și o afacere socială. Prima ei experiență dură cu sistemul medical românesc a fost când era chiar ea o copilă.
„Aveam o vârstă foarte fragedă, 15 ani jumate, când am născut-o pe fata mea. Nu eram cu tatăl copilului la momentul respectiv. M-am dus cu mama la spital, iar acolo am fost lăsată mai mult să mă chinui”, își amintește Dana.
„Doctorul care era de gardă mi-a zis: Tu nici nu ai organele dezvoltate ca lumea în tine și tu ai venit să faci copii? A început să mă certe mai rău ca… M-am chinuit destul de mult. A durat vreo 17 ore până am născut-o pe fii-mea. Pe mama a trimis-o acasă”, povestește femeia.
Nici pentru ea nu a fost singura experiență de acest fel în spitalele din România. Își amintește de cum se stabilea prioritatea la operația pe care a suferit-o băiatul ei. În funcție de „cât era plicul de gros”, spune Dana.
„Trebuia să-l opereze la mână, să îi bage o tijă, că își rupsese mâna de trei ori. Care dădea plicul mai gros ăla intra următorul în operație. Iar pentru că nu am avut bani, copilul meu a intrat ultimul, la 7 seara”, adaugă Dana.
La privat. „Aici nu e țigănie”
Anca, coordonatoare în cadrul asociației E-Romnja, povestește că accesul la servicii medicale în sistemul public a fost puternic restricționat în timpul pandemiei.
Noi am susținut financiar femei care nu au avut acces la spitalele publice în timpul pandemiei, să se ducă la ginecolog în mediul privat. Din păcate, nici acolo nu sunt tratate cum trebuie.
Anca, coordonatoare în cadrul asociației E-Romnja:
Anca a trăit o astfel de experiență și în familia ei. După ce a fost tratată prost în sistemul public, cumnata ei a ales să meargă la o maternitate privată.
„I s-a pus în vedere că este la o clinică privată și că aici nu este țigănie. Din păcate, femeile astea nu sunt salvate (de comportamente discriminatorii, n.r.) nici la o clinică privată, când rasismul este foarte înrădăcinat”, concluzionează Anca.
Pandemia a restricționat și mai mult accesul femeilor la servicii de sănătate
Pandemia a afectat puternic fetele și femeile din grupuri marginalizate, îngreunând și mai mult accesul acestora la servicii esențiale, arată un raport adoptat de Parlamentul European.
„Femeile și fetele riscă să își piardă dreptul fundamental la servicii de sănătate, întrucât eforturile de limitare a focarelor pot devia resursele de la serviciile de sănătate de rutină și pot exacerba accesul deja limitat la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă”, se precizează în document.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!