ComenteazăAmbii au trăit iarna anului 1954, aşa că, deşi nu credeau că va fi atât de rău, s-au pregătit temeinic pentru viscolul sălbatic. “Ne-am făcut provizii de pâine şi apă”, ne-a spus Tudora. Prăpădul a început noaptea, mai multe ore totul a vuit în jurul lor. La un moment dat s-a făcut linişte. “Am mers să deschid uşa, dar era un perete alb în faţa mea. Am fugit la geamuri şi la cealaltă uşă a casei. Era la fel. Ştiam că suntem sub zăpadă”, ne-a mărturisit Tudora.
Şi-au sunat fiul, care a dat telefoane mai departe. Li s-a spus să aştepte să se potolească viscolul, pentru că intervenţia era imposibilă. După trei zile au răzbit autorităţile să ajungă la uşa familiei Alexe. “Cele trei zile au fost identice. Mâncam şi beam apă cu raţia. Norocul nostru a fost că aveam căldură şi că nu s-au spart geamurile să intre zăpada în casă. A dat Dumnezeu şi curentul a picat doar câteva ore. Vorbeam cu băiatul la telefon şi asta ne-a dat putere. Am auzit azi (n.r. – joi) de dimineaţă ca nişte trosnituri. Era primarul cu nişte băieţi. Ei ne-au scos. Au făcut nişte trepte care ne duc direct la acoperiş”, ne-a povestit Ion Alexe.