Ruşinea familiei Nechifor din satul ieşean Ion Neculce a ajuns, zilele trecute, şi la urechile poliţiştilor
din Iaşi. Sesizarea că Petronela Nechifor, o fată de doar 14 ani, este însărcinată cu fratele ei, în vârstă de 16 ani, a fost făcută de asistentul social şi de profesorii adolescentei, care observaseră de ceva vreme sarcina copilei.
“Fata e gravidă în opt luni, iar la sfârşitul lunii ar trebui să nască. Am vorbit cu ea şi am întrebat-o al cui e copilul. Mi-a spus: «Sunt gravidă cu fratele meu!»”, susţine Felicia Păvăluc, asistentul social din localitate.
În dosarul deschis de poliţişti după sesizare există şi declaraţiile Lăcrămioarei Nechifor, mama celor doi adolescenţi care aşteaptă un copil. Prima dată, femeia a susţinut că nu s-a petrecut nimic între ei şi că, cel mai probabil, Petronela a rămas gravidă “după ce a făcut baie în cada în care se spălase înainte fratele ei”. Mama celor doi a adus chiar şi un certificat medico-legal, care arată că, deşi este însărcinată, fiica ei e virgină. Poliţiştii spun că este pLăcrămioara Nechifor, mama celor doi adolescenţi, nu pare prea afectată de ceea ce s-a întâmplat între copiii eiosibil să fi existat un act sexual între cei doi, iar deflorarea să nu se fi produs.
Şi-a pedepsit fiul, bătându-l
La puţin timp după aceea, mama a revenit însă asupra declaraţiilor, spunând că cei doi copii ai ei au întreţinut relaţii sexuale. “Băiatul a spus că s-a întâmplat o singură dată. N-a forţat-o. Nu ştiu… A fost o joacă, nu pot să-mi dau seama. Eu ştiu ce a fost în mintea lor?”, a zis femeia.
Tot ea a adăugat că şi-a bătut fiul crunt când a aflat povestea, dar că a renunţat să-l mai pedepsească, de teamă ca băiatul să nu se sinucidă.
Bebeluşul va ajunge la orfelinat
Lăcrămioara Nechifor, mama celor doi fraţi incestuoşi, a declarat că nu vrea să ţină acasă bebeluşul pe care fiica ei îl va aduce pe lume în curând. Copilul Petronelei va fi dat la orfelinat. “Fiica mea este elevă în clasa a VIII-a şi trebuie să-şi continue studiile”, a spus categoric mama adolescentei gravide.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI