În vârstă de 59 de ani, Dana Deac este o învingătoare. A și suferit însă mult, corpul ei s-a schimbat după tratamentele pe care le-a făcut, după operațiile suferite și în România, dar și în străinătate.
Jurnalista a dezvăluit acum cum a ajuns la a cincea recidivă. „Pur şi simplu, am avut nişte neşanse şi nimeni nu m-a prevenit că, de la iradierea pentru sân pot face cancer tiroidian. Dacă mi-ar fi spus cineva de la început, aş fi făcut doar chimioterapie.
Şi a trebuit să plec iar din România, pentru că în vară se închide secţia de la Spitalul Parhon şi nu se mai operează. La Istanbul, am stat izolată într-un buncăr, dar am avut condiţii excelente. Am avut la dispoziţie un laptop conectat la internet, mi-am pus muzică simfonică şi m-am odihnit.”, a declarat ea pentru sursa menționată anterior.
Patru ani au trecut de atunci, iar Dana Deac e vindecată complet, analizele i-au ieșit foarte bine în ultima perioadă, așa că are motive să zâmbească.
Nu mereu a avut o atitudine pozitivă, a suferit, a plâns, însă a mers la psiholog. Dana Deac îi sfătuiește pe cei care trec printr-o situație asemănătoare cu a ei să apeleze la sfatul specialistului.
Recunoaște că de multe ori a simțit că pierde lupta cu boala. „Da, de multe ori, n-ai de unde să ştii cum se termină. Şi aici este de discutat, pentru că nu te lupţi cu cancerul, că nu ai cum, doar negociezi în permanenţă cu el: „Cum ar fi ca tu să mă laşi în pace, să pot să trăiesc echilibrat?“. E ceea ce m-a învăţat psihologul Corina Georgescu, la care am apelat târziu, după al patrulea cancer.
Acum îi încurajez pe toţi cei care trec prin asta, inclusiv aparţinătorii, să apeleze la ajutorul unui psiholog. Ni se tot spune să gândim pozitiv, dar noi nu ştim s-o facem, pentru că suntem făcuţi să ne luptăm să supravieţuim. Gândirea pozitivă o înveţi la psiholog. E un travaliu teribil să gândeşti pozitiv, trebuie să elimini o grămadă de frici, trebuie să te iubeşti, să te ierţi. Ştii cât de greu e să te ierţi? Eu nici acum nu m-am iertat cu desăvârşire.”, a mai spus ea pentru OK! Magazine.