ComenteazăBătaia și umilința se învață. Îți intră în sânge și îți curge prin vene. E normalitatea ta. Când nu știi ce e iubirea, când nimeni nu te-a strâns în brațe și mângâiat, nimeni nu te-a luat de mână, toate îți sunt străine. Tu fugi înapoi spre întunericul învățat, spre singura viață pe care o știi. Ani la rând bunătatea părinților adoptivi a fost un chin pentru Izidor Ruckel, orfanul care apare în documentarul lui Morgan Freeman. „Viața mea în America a fost una amară și plină de ură timp de șase ani după adopție și îmi era foarte dor de România. Mă simțeam captiv într-o familie pe care nu o cerusem, uram faptul că nu puteam să trăiesc viața dinainte. Eram atât de obișnuit să fiu umilit și bătut când făceam orice, încât nu mă puteam obișnui cu iubirea și compasiunea. Părinții mei au fost foarte răbdători și m-au asigurat că mă iubesc și mi-au fost alături în cele mai negre momente. Ei au fost niște părinți trimiși din Rai să iubescă un copil care nu-i iubea. Și indiferent ce făceam, ei îmi răspundeau cu bunătate. Uneori mama mă lua la plimbări lungi și mă lăsa să spun tot ce gândeam fără ca cele trei surori ale mele să fie de față, de vreme ce spuneam numai lucruri pline de ură. Mama plângea foarte mult în plimbările noastre și eu i-am observat durerea ani mai târziu”, povestește Izidor.
După ce s-a întors în orfelinat a putut să se vindece
„Apoi a început să revină pacea în viața mea și să iert pe toată lumea pentru tot ce mi s-a întâmplat în orfelinat. Mi-a fost dor de personal și de colegii de acolo. Viața din orfelinat era tot ce știam și mi-a fost casă atâta vreme încât îmi era greu să mă despart de acele amintiri. Până în 2016 am avut posibilitatea să mă întorc în orfelinat împreună cu managerul meu care scrie scenariul pentru documentar. Petrecând câteva zile în acel loc am găsit puterea să las totul în urmă. Chiar și Sighetu Marmației și apoi n-am mai simțit nevoia să mă întorc. Orfelinatul mă bântuia, îl auzeam și vedeam când închideam ochii. Abia apoi am putut să merg mai departe.”, mai spune tânărul care doar întorcându-se în acele locuri a putut să-și înnăbușe durerea.
Acum este scriitor și speaker motivațional, vrea să spună întregii lumi că ce s-a întâmplat în România nu trebuie să se mai înfăptuiască pe veci. A scris și cartea „Abandonat pe viață” care speră să rămână ca un document istoric al nedreptății.
Citește și: Patriarhul Daniel, la slujba de Crăciun: Credinţa valorează mai mult decât tot aurul din lume
Documentarul lui Morgan Freeman, în România, pe 10 ianuarie
Întâlnirea cu Morgan Freeman a fost revelatoare. Documentarul „Puterea iubirii” va putea fi văzut și în România pe 10 ianuarie, la Cinema Pro, în prezența lui Izidor Ruckel. „Întâlnirea mea cu Morgan Freeman a fost una foarte bună. A vrut să știe cum am putut să învăț iubirea și compasiunea când eu nu am primit-o la rândul meu în copilărie. A fost șocat să vadă filmările din orfelinat despre cum era viața acolo. Și-a amintit că a văzut imaginile în anii 90, dar niciodată nu și-a închipuit că va întâlni una din acele persoane în realitate”, a povestit tânărul.
A păstrat legătura cu o parte din foștii lui „frați” de orfelinat. „Am fost la orfelinat în primăvara lui 2016 și am stat o zi întreagă acolo doar privind locurile, cântând cântecele pe care le-am învățat de la personal și am vorbit despre ce se întâmpla la fiecare etaj”, povestește Izidor despre legătura care îl cheamă mereu în România.
Ca avocat al orfanilor, Izidor ține conferințe și povestește ce a trăit. Ca lumea să învețe, să știe și să nu mai repete: „Vorbesc lumii despre cât de important este ca acești copii să crească într-un mediu familial și cum îi poate schimba viața unui copil simplul fac că este crescut de o familie, nu de o instituție”. Adopția este primul pas. Copilul adoptat, mai ales dacă are o vârstă mai mare, are nevoie de o terapie adecvată ca să poată recupera lipsurile emoționale din perioada instituționalizării. Izidor a fost adoptat când avea 11 ani, în 1991. Cu toate că familia sa americană a fost avertizată că băiatul are un handicap și s-ar putea să fie și retardat, ei nu au renunțat.
Privind în urmă, Izidor crede că adopțiile internaționale care au fost sistate în 2005, ar salva mulți copii care sunt încă în sistemul de stat. „Interzicerea adopțiilor internaționale a însemnat multă suferință pentru mulți copii care ar fi putut avea o familie și o casă. Cred că mulți au și murit sau au sfârșit pe străzi. Adopția dă copiilor o șansă de a fi crescuți și îngrijiți de o familie, nu de o instituție care le-a călcat în picioare drepturile și libertatea”, mai spune orfanul care a apare în documentarul lui Morgan Freeman.
Vrea să se întoarcă de tot în România
Izidor a văzut în vizitele sale îmbunătățirile din sistem. Dar de multe ori au fost vopsiți doar pereții, dar personalul a rămas același. Așadar, sistemul are mai nou tot ce-i trebuie: condiții, dotări, programe educaționale. Îi lipsește pe alocuri inima. „Guvernul aduce îmbunătățiri, dar ar fi binevenite mai multe inspecții din partea Direcției Sociale în centre și să-i verifice mai mult pe asistenții sociali ca să se asigure că își fac treaba corect. Se întâmplă ca unii lucrători sociali să le spună familiilor că dacă au de-a face cu un copil problemă să îl arunce în stradă sau să-l ducă la orfelinat. Lucrătorii sociali ar trebui să-i protejeze nu să le sfătuiască familiile să-i dea. Urăsc că se întâmplă asta. Și am fost martor la asta de câteva ori în România”, spune bărbatul. Până în 2020, România s-a angajat să închidă toate centrele de plasament de tip vechi.
Izidor strânge acum fonduri pentru a putea să realizeze filmul la care visează. E misiunea pe care și-a luat-o și modul său de a spăla o nedreptate absurdă. Și deși bună parte din viață și-a petrecut-o peste Ocean, România îl cheamă. O țară care nu a știut să-i fie acasă când avea nevoie, dar pe care el, Izidor Ruckel, nu o poate abandona. „Mi-ar plăcea să îmi cumpăr o casă sau un apartament undeva în Ighișu Nou sau Mediaș și să mă mut în România pentru totdeauna de vreme ce iubesc să trăiesc în România”, mai spune bărbatul de 37 de ani.
În continuare, în România, sunt peste 60 de mii de copii instituționalizați. În anii 90 erau sute de mii în orfelinate, iar imaginile cu acești copii ținuți ca animalele au scandalizat o lume întreagă. Zeci de străini au adoptat copii din aceste orfelinate ale morții. În 2005 însă adopțiile internaționale au fost sistate din cauza corupției din sistem.