Trei tineri din anturajul lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani drogat care a omorât doi tineri în luna august, au fost trimişi în judecată de DIICOT. Este vorba de Tudor Duma, zis Maru, şi de fraţii Ştefan Ciprian Constantin şi Costin Anton Constantin, aflaţi în arest preventiv, acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Maru îi furniza droguri lui Vlad Pascu și este cel care în septembrie a spart farmacia Spitalului Floreasca și a furat ser fiziologic, cu puţin timp înainte de a fi ridicat şi dus la DIICOT pentru audieri.
Vlad Pascu, 19 ani, este în arest preventiv din 20 august, la o zi după ce a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri lângă stațiunea 2 Mai, județul Constanța, și i-a omorât pe doi dintre ei, conducând drogat. Expertiza a arătat că Vlad Pascu avea peste 100 km/h în momentul accidentului mortal, iar o cameră video a surprins accidentul. El a fost trimis în judecată atât pentru ucidere din culpă, cât și pentru consum şi trafic de droguri.