Mai are nevoie de 5.000 de euro

Soluţia ar putea veni de la Spitalul Universitar Erasmus din Rotterdam, Olanda, unde Maruşca a fost acceptată pentru a fi supusă unor proceduri medicale speciale, prin care acei blestemaţi de calculi se pot fărâmiţa. “Ne-au spus că putem veni oricând, pentru că toată procedura nu implică mai mult de douătrei zile de stat acolo, dar costul intervenţiei este de 9.000 de euro, din care n-am reuşit să strângem decât vreo 4.000. Deci ar mai fi nevoie de 5.000 de euro”, ne-a spus tatăl fetiţei. Din păcate, pietrele se măresc tot mai mult, la ultima ecografie una dintre ele având deja dimensiunea de 2 centimetri, plus altele, dar mai mici. Iar în familia Maruşcăi doar tatăl poate lucra, dar salariul nu depăşeşte 1.000 de lei lunar, mama fiind nevoită să stea permanent cu fetiţa. Poate că va auzi cineva strigătul de ajutor al Maruşcăi, al familiei ei. Poate că cineva ştie ce înseamnă durerea unei astfel de litiaze renale. Sau poate că nu ştie, dar va decide că Maruşca merită să scape de suferinţă.

Cum ne poţi contacta

Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un mail la adresa: ajutacopiii@libertatea.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI