2 comentarii- Versiunea în limba engleză a acestui text poate fi citită aici.
Când simte nevoia să se deconecteze puțin de lumea din jur, Cesiana Cojocaru doar traversează strada și merge în Parcul IOR. „Am nevoie de natură”, explică tânăra în vârstă de 30 de ani.
Ne plimbăm pe o cărare îngustă formată prin iarbă de pașii multor trecători dinaintea noastră, la marginea Parcului IOR, aproape de stația de metrou Titan. Porțiunea asta de spațiu verde care se află acum oficial în proprietate privată. Arborii sunt atât de rari încât de unde suntem noi se poate vedea turnul bisericii maramureșene aflată pe partea cealaltă a străzii Liviu Rebreanu din Sectorul 3.
„Înainte nu era așa”, spune Cesiana.
Despre Parcul IOR, numit după fabrica de lentile Întreprinderea Optică Română, aflată în vecinătate, se vorbește în ultima vreme în termeni de „înainte” și „după”. Înainte de distrugeri și după ele.
Copaci tăiați, uscați și arși
„Uite, ăștia sunt copaci sănătoși”, arată ea către câțiva copaci tăiați. Unii sunt retezați de la rădăcină, alții, de la jumătatea trunchiului, dar toți își scot la suprafață vârsta înaintată prin inelele din lemn.
De la stația de metrou de lângă Bulevardul Nicolae Grigorescu și până la prima alee din parc, întreaga suprafață întinsă pe 12 hectare, încadrată între strada Constantin Brâncuși și strada Liviu Rebreanu, arată dezolant.
Rădăcinile copacilor răsar dezgolite din pământ, iar lângă ele zac, pe ici, pe colo, resturile de trunchiuri retezate. În loc de florile corcodușilor și cireșilor, obișnuite în luna martie, vizitatorii parcului sunt întâmpinați de arbori mici, uscați, negri și scorojiți. Unii dintre ei sunt complet înnegriți, arși.
Din aleea cireșilor, lăudată în The Guardian, unde arborii se aplecau sub forma unor arcade roz, nu a mai rămas nimic, aproape totul este defrișat. Pe iarbă se mai văd petice negre de cenușă și lemn ars, semnul unor incendii recente de vegetație.
Felia de parc de 12 hectare din totalul de 85 pe care le are Parcul Titan s-a degradat continuu în ultimul an. Copacii au început să dispară treptat și, pe lângă defrișări, bucata de parc a fost lovită de mai multe incendii, cel mai grav dintre ele în august anul trecut, când au ars aproximativ 5.000 de metri pătrați de vegetație uscată și arbori. Totul s-a acutizat însă de la începutul acestui an.
Iar când au văzut că spațiul verde continuă să fie ras cu drujba, cei care locuiesc prin preajmă s-au alarmat.
Prietenii Parcului IOR
Cesiana și locuitorii din Sectorul 3 își spun Prietenii Parcului IOR. Așa se numește și grupul de Facebook în care s-au strâns câteva sute de oameni care încearcă să se implice în salvarea de la distrugere a IOR-ului, în toate felurile în care pot: trimițând petiții, scrisori deschise, vorbind în presă și organizând mișcări civice în parc, așa cum au făcut săptămâna trecută, sub sloganul „Nu cedăm Parcul IOR”. Sigla lor este colorată, în formă de plămâni, așa cum arată parcul.
Grupul Prietenii Parcului IOR s-a format, de fapt, cu mult înainte, în perioada 2012-2013, când același parc a fost prima dată sub amenințarea ciuntirii. Atunci, primarul Sectorului 3 Robert Negoiță a vrut să construiască o sală de spectacole întinsă pe 3 hectare în vârful unui deal.
„Ne-am luptat pentru «Derdeluș» și am câștigat”, își amintește Cristi Șoimaru, în vârstă de 50 de ani. Înalt, cu ochelari pe care și-i împinge des în sus pe nas, Cristi e de profesie jurist și e unul dintre membrii fondatori ai grupului. Se declară și acum uimit de o afirmație pe care spune că a făcut-o Negoiță la un protest al locuitorilor din sector pentru salvarea parcului: „Nu suntem sector dormitor, avem nevoie de investiții”. Cu alte cuvinte, traduce Cristi, primarul sugera că e nevoie de mai multe elemente care să facă profit la bugetul local, pentru ca Sectorul 3 să nu fie doar o zonă de locuit.
După ce și-a recâștigat „Derdelușul” la finalul mai multor zile de proteste și presiuni asupra autorităților locale, grupul a continuat să fie vigilent, dar nu a mai fost atât de activ. Până la începutul acestui an.
„Înainte să începem noi să facem mai mult scandal, veneau de două-trei ori pe săptămână”, afirmă Cesiana. Nu știe sigur cine sunt „ei”, despre care „prietenii” vorbesc ca despre niște oameni fără chip.
Am ajuns să fim detectivi în parc și să stăm la pândă. Făceam cu rândul în parc să vedem cine vine și ce face, pe unde taie. Ce bănuim noi este că reprezentanți ai proprietarului sunt trimiși aici să distrugă tot, ca până la urmă cetățenii să nu mai aibă pentru ce să lupte.
Cesiana Cojocaru:
Al cui e parcul?
Porțiunea care acoperă cam cât 12 stadioane de fotbal, pe care s-a întâmplat tot acest masacru, a stat un deceniu într-o stare de incertitudine juridică. Terenul a fost retrocedat în 2005, printr-o decizie a fostului primar al Capitalei Adriean Videanu, în baza Legii 10/2001 a retrocedării imobilelor luate abuziv de statul comunist înainte de 1989. De-atunci, destinul său a fost dezbătut în contestații, recursuri și procese nesfârșite în sala de judecată. În octombrie anul trecut, Primăria Sectorului 3 și Primăria Capitalei l-au pierdut definitiv în fața instanței supreme. Înalta Curte de Casație și Justiție, la care s-a judecat recursul făcut de administrație, a susținut, practic, decizia Curții de Apel București.
Drepturile pe terenul din IOR aparțin unei femei în vârstă de 88 de ani, Maria Cocoru. Mai multe publicații, printre care Pressone și ProTv, dar și instituții ale statului au încercat, în ultimii ani, să o găsească, fără succes.
Maria Cocoru este proprietara mai multor spații retrocedate din București, iar în prezent, de cel din IOR se ocupă, potrivit Pressone, Dan Băjenaru, care se prezintă drept nepotul acesteia.
N-au putut dovedi că parcul e parc, deși se vede din satelit
Primăria Sectorului 3 a pierdut bucata din IOR la procesul de la Curtea de Apel în mare pentru că nu a putut demonstra că acolo este parc.
Curtea a cerut o expertiză care să arate dacă în acte, terenul figurează ca parc și dacă fizic, acesta era amenajat ca unul în 2005, când a fost restituit proprietarului.
În Planul Urbanistic General, documentul principal de amenajare urbanistică a orașului, cele 12 hectare apar ca suprafață construibilă, nu ca spațiu verde. Lucru scos la iveală de expertiză. Aceasta a mai arătat că terenul este, de fapt, unul viran, plin de vegetație spontană și tufe, fără nimic care să ducă cu gândul la un parc.
Asta, deși pe imaginile din 2005 din satelit consultate prin Google Earth se văd alei, copaci și spațiu verde. Se văd încă și pe Google Maps, pe imaginile din 2023.
În Registrul Spațiilor Verzi al PMB, neactualizat din 2011, porțiunea retrocedată din Parcul Titan figurează ca spațiu verde.
„În condițiile în care pe terenul ce face obiectul litigiului nu au existat și nu există nici la acest moment surse de gaz, curent electric, apă și canalizare, Curtea consideră că este exclusă amenajarea unei zone de agrement, (…) ceea ce dovedește o dată în plus că terenul nu a făcut parte din Parcul Titan și nu a fost amenajat ca zonă de agrement la momentul emiterii dispoziției de restituire în natură”, a motivat Curtea de Apel.
„Am ajuns în 1992 la metrou Titan și am văzut atâta spațiu verde”
„În memoria colectivă, spațiul acesta este parc. Oamenii își plimbă câinii, ies cu copiii. Te plimbi pe-aici și îți dai seama că e parc, nu poți spune că nu e”, se revoltă Cesiana când se gândește la felul în care au motivat judecătorii faptul că nu spațiul nu poate fi returnat primăriei.
Mihaela o susține. Economistă cu origini la munte, în Brașov, se declară „prin definiție pro spații verzi”. E printre cei mai vocali membri ai grupului Prietenilor Parcului IOR, încă de la începuturile lui, cu „Derdelușul”.
„Cea mai frumoasă amintire din IOR o am chiar de-atunci, de când am făcut lanț uman ca semn de protest pentru ce voia să facă primăria. Ne-am adunat oameni necunoscuți și am luptat. Îmi place că acum sunt mulți tineri printre noi, în grup, simt că am dat ștafeta”, afirmă.
Prima amintire pe care o are Cristi Șoimaru cu IOR-ul este din 1992. „Eram student sărac. Am ajuns pe 13 martie 1992 la metrou Titan și am văzut atâta spațiu verde…”. Aproape toate diminețile din perioada cea mai neagră a pandemiei de COVID-19 și le-a petrecut alergând chiar în zona acum retrocedată, pe atunci încă vie, înflorită. Acum aleargă printre cioturi și vegetație uscată.
Otrăviți intenționat cu benzină sau apă cu sare
Înainte de seria de incendii de anul trecut, dar și anul acesta, mai mulți copaci au fost găuriți la bază. Găurile sunt mari, perfect rotunde și îndreptate adânc spre rădăcini.
„Cunosc practica asta de la unii silvicultori. Este folosită în păduri pentru a omorî arbori, sunt infectați de la bază și lăsați să se usuce cu scopul de a fi tăiați”, explică peisagista Corina Trancă, de la Asociația Parcul Natural Văcărești. Pentru ea, deși doar o analiză de laborator poate confirma cu certitudine, găurile date la rădăcini arată o intenție clară de a face rău copacilor. Pe acolo este turnat de regulă un erbicid puternic utilizat în eradicarea vegetației, benzină sau apă cu sare, explică. Toate ajung la același rezultat: uscarea copacului, până când începe să-i cadă scoarța.
Iar efectul este unul în lanț, pentru că distrugerea copacului înseamnă și distrugerea faunei, spune specialista.
Pedeapsa: 100 de lei de copac tăiat
Cei care au tăiat arborii în aceste ultime trei luni au fost amendați de polițiștii locali de la Sectorul 3 – după ce au fost chemați de locuitorii din zonă. Cu o sumă infimă, cât prevede legislația pentru tăierea fără aviz, adică ilegală: 100 de lei de copac. 18 amenzi, în total 1.800 de lei, potrivit Hotnews. Pentru incendiile de anul trecut nu a fost nimeni sancționat pentru că nu a fost găsit niciun vinovat. Pompierii au ajuns la concluzia că de vină pentru „incendierea terenului viran” a fost neglijența.
În august anul trecut, poliția locală de sector vorbea despre distrugerea intenționată a copacilor și a vegetației: „Suprafața retrocedată din Parcul IOR este în plină degradare din cauza distrugerilor vegetale, prin incendii provocate repetat și uscarea copacilor cu tot felul de substanțe, toate aceste acțiuni având un singur scop: amplasarea pe zona retrocedată a numeroase construcții cu destinație agrement și comerț”. Totuși, nimeni nu știe cine sunt cei care au distrus vegetația.
Doar o lună mai târziu, la intrarea în parc dinspre stația de metrou Titan răsărea un panou ce anunța construirea unui parc de distracții „Disney Mania”, după cum a scris Pressone. Până la urmă, tiribombele nu s-au mai făcut.
Bucureștiul a pierdut, în acte, peste 300 de hectare de spații verzi în ultimii 10 ani
Unul dintre cele mai aglomerate orașe din România, Bucureștiul este printre capitalele europene cu cel mai puțin spațiu verde raportat la suprafață: 6%.
Deși Uniunea Europeană recomandă un minimum de 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Organizația Mondială a Sănătății chiar 50 de metri pătrați, Capitala oferă mai puțin de 10.
Conform Institutului Național de Statistică, Bucureștiul a pierdut peste 300 de hectare de spații verzi în ultimii zece ani, de la parcuri și arbori la grădini, păduri sau simple scuaruri cu flori. Nu este clar dacă cifrele reflectă numai suprafețele verzi declarate ca atare în documentele administrativ, ori sunt incluse și cele care sunt amenajate, fizic, așa, dar figurează ca spații construibile.
Un raport realizat de Platforma de Mediu pentru București arată că pentru fiecare bucureștean există doar 0,88 de copaci. Calculul este făcut pe populația de 1,9 milioane de oameni, conform recensământului din 2011.
Marile parcuri din București și spațiile verzi dintre blocuri au fost distruse sistematic în ultimii ani chiar de către administrațiile locale, cele care ar fi trebuit să le protejeze. În locul ierbii și al copacilor au apărut parcări și parcuri de distracții, iar din 2014 încoace, Robert Negoiță a pornit o amplă acțiune de „reorganizare urbanistică” în Sectorul 3, prin distrugerea grădinilor dintre blocuri și betonarea lor, pentru că, spunea el acum câțiva ani într-o declarație pentru Libertatea, „pământul și iarba nu sunt spațiu verde”. Campania continuă și acum, iar despre ea a scris recent și Pressone.
Verificări pentru a vedea dacă retrocedarea a fost făcută legal
„Le-am spus oamenilor să mă sune dacă vine cineva de la primărie să le distrugă grădinile de lângă bloc. Cine vine nu are niciodată aviz pentru defrișare”, spune viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, într-o discuție cu ziarul.
Viceprimarul din aripa USR-PLUS și-a petrecut ultimele săptămâni între live-uri pe Facebook din Parcul IOR și blocarea buldozerelor în grădinile blocurilor. Săptămâna trecută, s-a întâlnit cu primarul Capitalei Nicușor Dan să stabilească împreună ce pot face pentru a recupera terenul retrocedat. A scos o promisiune din partea edilului: mai mulți juriști vor studia documentele primăriei din perioada 2005 pentru a vedea dacă administrația de-atunci a făcut legal retrocedarea bucății din Parcul Titan.
„Dacă nu s-a făcut, atunci avem șansa să-l luăm înapoi. Vom da în judecată proprietarul și vom câștiga parcul în instanță”, explică Judele. Dacă a fost legal, a doua opțiune este ca administrația să-i convingă cumva pe proprietari să răscumpere terenul. Practic, să-l cumpere înapoi cu bani de la bugetul local.
Parcul IOR nu este singurul implicat într-un caz de spațiu verde retrocedat din București. Ca el sunt și Parcul Verdi, răscumpărat între timp de PMB, Parcul Plumbuita și Parcul Herăstrău.
De asemenea, din cele opt hectare ale Parcului Grozăvești din Sectorul 6, doar două mai aparțin astăzi cetățenilor. Restul de șase au ajuns la companii imobiliare și la Serviciul Român de Informații. Și Grozăveștiul, ca IOR-ul, apare în PUG cu suprafețele retrocedate ca zone construibile. Ceea ce le permite celor care le dețin să betoneze și să construiască clădiri și blocuri.
Schimbarea în PUG a destinației terenurilor e un pas spre protejarea lor, admite viceprimarul Judele. Dar durează „prea mulți ani”, timp în care dezastrul din IOR se poate repeta.
Pârghia legislativă care apără spațiul verde
Până atunci, afirmă el, i-a propus primarului Negoiță să monteze câteva camere de supraveghere în parc. „N-ai nevoie de punct de pază aici, e suficient să ai niște camere”, spune el. Dar nu a primit niciun răspuns la sugestie. „Eu pot doar să speculez că cineva a permis distrugerea asta”, adaugă Judele, evitând să numească direct un vinovat.
Robert Negoiță se declară un mare susținător al reîntregirii Parcului Titan, dar comunitatea din IOR îl acuză că tolerează distrugerea spațiului verde tocmai pentru că nu ia niciun fel de măsură de protecție.
O astfel de pârghie stă într-o Ordonanță de Urgență din 2007 privind protecția mediului.
Aceasta spune că este interzisă schimbarea de destinație a unui teren amenajat sau prevăzut ca spațiu verde, indiferent de regimul juridic al acestuia. Practic, un proprietar privat căruia i-a fost retrocedat un teren amenajat ca spațiu verde nu are voie să construiască nimic pe el, chiar dacă nu figurează ca atare în documentațiile urbanistice.
Articolul a ajuns pe masa Curții Constituționale, atacat în principal de dezvoltatorii imobiliari care au invocat dreptul la proprietate. Dar CCR nu i-a luat în seamă. Judecătorii au argumentat chiar printr-un text din Constituție care vorbește despre dreptul la un mediu sănătos:
„Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.”
Contactată de Libertatea, avocata proprietarilor terenului din Parcul IOR, Sidonia Zamfir, a refuzat să vorbească despre distrugerile din IOR. „Nu mă sunați pentru așa ceva”, a spus ea, înainte să închidă telefonul.
Acasă în Titan
Cesiana Cojocaru crede că, dincolo de ce ar trebui să facă autoritățile, proprietarii au și ei cel puțin o responsabilitate morală, dacă nu legală.
„Ar trebui să aibă remușcări pentru ce se întâmplă cu zona asta. N-avem destule betoane?”, afirmă tânăra.
După 12 ani în care a călătorit prin toată lumea, s-a reîntors în România în 2016, iar de cinci ani locuiește în București. A fost mereu un om „pe ducă” și obișnuia să spună că acasă este „acolo unde pun periuța de dinți și pisicile”. Dar a găsit o comunitate strânsă lângă IOR. Cu „prietenii parcului” iese cu bicicletele, cu rolele, cu barca pe lac și joacă baschet seara pe terenurile de sport.
„Despre cartierul acesta pot spune pe bune că e acasă”, adaugă Cesiana.
Cristi Șoimaru arată însă cu degetul tot către autorități. „Unii ne-au furat cu acte. Și își bat joc de noi”, spune. Ridică ușor vocea, revoltat, și gesticulează ca să-și întărească afirmația. Îi dau lacrimile. „E scris în Constituție, dreptul nostru la aer curat. Și nu ni-l garantează nimeni!”.
În partea a doua, Libertatea va arăta cât înseamnă, de fapt, un teren de 12 hectare plin de vegetație, așa cum este cel retrocedat din IOR, și care sunt efectele pierderii spațiilor verzi asupra sănătății și mediului într-o capitală poluată precum Bucureștiul.
*Acest articol a fost realizat cu sprijinul organizației Free Press Unlimited și a European Excellence Exchange in Journalism, în urma unei burse și a unui curs la care au participat 10 jurnaliști din mai multe state europene în Amsterdam, Țările de Jos, pe tema schimbărilor climatice.