Masacrul legionar de la Jilava din anul 1940, în 26/27 noiembrie

Pe 4 septembrie 1940, regele Carol al II-lea a demis guvernul Ion Gigurtu şi l-a desemnat pe generalul Ion Antonescu cu formarea noului Consiliu de miniştri. A doua zi, Antonescu este învestit cu puteri depline în stat.

Regele Carol al II-lea al României și povestea mașinii comandate pe care nu a mai primit-o niciodată
Boala cumplită a Regelui Carol al II-lea. Avea erecții permanente și dureroase. O singură femeie a fost capabilă să-l satisfacă

Imediat, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, pe fondul continuării manifestaţiilor publice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal.

În dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat un manifest în care anunţă că îi va lăsa fiului său, Mihai, „grelele sarcini ale domniei”. În aceeaşi dimineaţă, Mihai I este chemat la Palat pentru a depune jurământul în calitate de rege al României.

Pe 8 septembrie 1940, generalul Antonescu şi-a arogat titlul de „conducător al statului”, astfel că el nu mai trebuia să răspundă pentru actele sale în faţa niciunui for politic.

Masacrul legionar de la Jilava din anul 1940. Cum au ajuns legionarii la putere

În acest sens, preşedintele Partidului Național Țărănesc (PNŢ), Iuliu Maniu, şi Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), nu au mai dorit să facă parte din noul cabinet, astfel că Antonescu a negociat participarea Mişcării Legionare la actul de guvernare.

Pe 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar”, iar Horia Sima, şeful legionarilor, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de miniştri.

Aflaţi la putere, legionarii au trecut de la sine la promovarea politicii proprii, peste capul generalului, deoarece acesta nu acţiona în spiritul ideologiei.

Ion Antonescu (s) şi Horia Sima

Legionarii au creat institiuţii proprii care funcţionau în paralel cu cele oficiale. Cel mai elocvent exemplu este Poliţia legionară, care a început să aresteze fără mandat pe cei care-i considera adversari. Astfel, legionarii au putut declanşa actele de răzbunare.

Printre primii arestaţi s-a numărat Mihail Moruzov, fondatorul Serviciul Secret de Informaţii al Armatei (1924), şi adjunctul său, Nicolae Ştefănescu. Moruzov era considerat o persoană „incomodă”, căci din funcţia sa de şef al SSI avea cunoştinţă despre toate evenimentele din timpul regimului carlist şi participase la toate jocurile de culise ale Palatului Regal.

Rolul principal în evenimentele ce se vor derula l-a jucat Ştefan Zăvoianu, prefect legionar al Poliţiei Capitalei, începând cu 5 octombrie 1940. Imediat, acesta a început întocmirea de liste cuprinzând pe cei care participaseră la prigoana legionară. Alexandru Roşianu, subsecretar de stat la Interne, urma să le soluţioneze, în sensul că unele persoane urmau să fie chemate în judecată. Normele legale nu s-au respectat, ci s-a trecut la arestări abuzive, executate de poliţişti legionari, cei în cauză fiind reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei sau încarceraţi la Penitenciarul Jilava. În lunile octombrie şi noiembrie au fost arestaţi şi încarceraţi mai mulţi demnitari din perioada fostului regim.

La sfârşitul lunii noiembrie trebuia să aibă loc şi reînhumarea cu funeralii naţionale a lui Corneliu Zelea Codreanu, iar cei arestaţi erau consideraţi vinovaţi de moartea căpitanului. Sub pretextul colectării de mărturii pentru pregătirea proceselor, Tribunalul Bucureşti a dispus transferarea unora dintre arestaţi la alte închisori, de teama represaliilor. Ştefan Zăvoianu, prefectul legionar al Poliţiei Capitalei, a refuzat să execute directivele. Pe 26 noiembrie 1940 s-a hotărât ca armata să intervină pentru transferarea deţinuţilor.

În acel moment, Zăvoianu a decis că este momentul să se acţioneze de urgenţă. Execuţiile au început la ora 00.30, legionarii folosindu-se de revolvere „Mauser”, adică cele aflate curent în folosinţa gărzii închisorii. Fiecăruia dintre cei căzuţi i s-a mai tras câte un glonţ în cap, pentru a fi siguri de reuşită.

Masacrul legionar de la Jilava din anul 1940. Câteva dintre numele celor uciși:

Gheorghe Argeşeanu, fost prim-ministru
Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie
Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, fost prefect al Poliţiei Capitalei
Mihail Moruzov, fost şef al Serviciului Secret de Informaţii
Ion Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei
Ştefan Gherovici, fost comandant al Jandarmeriei
Nicolae Ştefănescu, subdirector la SSI
foşti agenţi de poliţie: Gavrilă Ichim, Eugeniu Zugravu, Coman Paraschiv, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Miah Radu, Nicolau Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Marin Dumitru, Ion Panova (chestor), N. Bonea, Otto Reiner, Constantin Laurenţiu, P. Malinschi, N. Găman, I. I. Iordache, I. Horwath, V. Horwath, Constantin Bouleţ, P. Patriciu, N. Lescenco, M. Boţu, T. Miron, Dumitru Bilea, Constantin Culeţcu, Spiridon Dumitrescu, N. Bălănuţă
foşti jandarmi: Iosif Dinulescu, I. Stănciuc, Constantin Sorbu, V. Taşcă, N. Zăinescu, Ştefan Niţu, V. Moisescu, N. Bularda, Gheorghe Niculescu, C. Popescu, Gheorghe Oancea, N. Crăciun, P. Gheorghiu.

În aceeaşi noapte au fost asasinaţi la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei şi în pădurea Balota-Vlăsia alţi oficiali din Poliţie. Asasinatele l-au nemulţumit pe Antonescu, care a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare, în data de 29 noiembrie, şi a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune.

Treptat, conflictul dintre legionari şi generalul Antonescu s-a acutizat, culminând cu evenimentele din timpul rebeliunii legionare între 21 – 23 ianuarie 1941.

După toate acestea, Antonescu a preluat întreaga putere în stat. Ca fapt divers, iată ce măsuri a propus mareșalul Antonescu, pentru a pune capăt furtului din spitale și din donații. „Să-i punem cu fierul roşu semnul «hoţ»”…

Sursa & foto: descopera.ro