„Dâmboviţa Delivery”, „The Color Run Night 2021″ şi „IMapp Bucharest – Winners League” sunt cele trei evenimente care au ocupat principalele bulevarde din Capitală, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor restricţii anti-COVID, anunţate de CMBSU.

Potrivit măsurilor CNSU, valabile de la 1 august, activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt vaccinați sau au test negativ.

Aproape 6.000 de participanţi s-au înscris în cursa „The Color Run”, conform unui membru al echipei de organizare a evenimentului. Potrivit acestuia, toată lumea care este implicată în eveniment este vaccinată ori testată, inclusiv voluntarii.

„Am avut două filtre, unul în care se verifica dovada vaccinării sau a testării, iar altul unde se oferea brăţara de acces în zona evenimentului”, precizează sursa din cadrul echipei de organizare.

Având în vedere că este un eveniment în aer liber masca nu este obligatorie, dar noi am impus nişte reguli. Când se face accesul, toată lumea este obligată să poarte mască. Oricum, toţi participanţii au primit în kitul de participare o eşarfă, care funcţionează şi pe post de mască. Ea nu este obligatorie în momentul alergării, dar în momentul startului noi le recomandăm să poarte mască, pentru că atunci se fac aglomerări. După start pot alerga fără mască.

Membru al echipei de organizare The Color Run:
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Contactată de Libertatea, Manuela Dediu, reprezentanta biroului de presă al Primăriei Capitalei, partener al evenimentului Color Run, a precizat că Primăria nu are capacitatea legală de control cu privire de aplicarea regulilor anti-COVID. „Poliţia trebuie să urmărească dacă organizatorul le respectă. La evenimentul nostru din Piaţa Constituţiei, IMapp Bucharest – Winners League, scrie foarte clar că este obligatorie purtarea măştii”, a adăugat aceasta.

„Accesul este permis, în conformitate cu normele în vigoare, exclusiv persoanelor care prezintă documente care să ateste că se încadrează în una dintre următoarele: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; au efectuat un test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și pot prezenta rezultatul negativ certificat al acestuia, nu mai vechi de 72 de ore; au efectuat un test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și pot prezenta rezultatul negativ certificat al acestuia, nu mai vechi de 48 de ore; se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2″, se arată pe pagina evenimentului The Color Run privind condiţiile de acces.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Restricții în București, după ce rata de infectare a trecut de 2 la mie

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sâmbătă, 18 septembrie, noi restricţii anti-COVID, după ce rata de infectare din București a depășit valoarea de 2 la mie pentru a doua zi consecutiv. Măsurile intră în vigoare pe 19 septembrie, la ora 0.00.

Principalele decizii din cadrul CMBSU:

  • este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru
  • este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție
  • competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum un metru între persoane, doar pentru persoanele vaccinate cu schema completă sau cu test negativ COVID
  • participarea la cinematografe, teatru sau concerte este permisă cu până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.
  • spectacolele, concertele și alte evenimente culturale în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție, doar pentru persoanele vaccinate cu schema completă sau cu test negativ COVID.
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
2421510058390184967589419050617928450974430nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI