Bărbați înarmați cu puști Kalașnikov au deschis focul asupra mașinii blindate. Două persoane au fost rănite uşor, inclusiv de cioburi de sticlă, iar cei trei agenţi de securitate care însoţeau transportul s-au declarat „şocaţi” de întâmplare, dar „în siguranţă”, potrivit procurorului din Grenoble, Eric Vaillant.
„Poliţiştii din dubă au deschis (n.r. – la rândul lor) focul şi au reuşit să fugă cu duba şi să scape de atacatori, refugiindu-se la o secţie de jandarmerie”, a declarat pentru AFP procurorul din Grenoble aflat la locul atacului.
Vehiculul pentru transport de valori aparţinea societăţii Loomis şi „nu s-a furat nimic”, a declarat pentru AFP Kader Bengueche, un oficial al companiei.
„După ce au fugit, infractorii au provocat accidente, astfel că avem doi răniţi uşor, o persoană care se afla într-un vehicul şi altă o persoană care a fost lovită de cioburi de sticlă. Trei persoane care se aflau în apropiere sunt în stare de șoc, dar nu au fost rănite”, a anunțat procurorul din Grenoble.
„Au început să circule înregistrări video (ale atacului). Putem vedea un suspect înarmat cu o armă lungă, probabil un Kalaşnikov. Angajații sunt acum în siguranţă. Sunt în stare de şoc, dar nu sunt răniţi”, a transmis Eric Vaillant.
Potrivit declarațiilor date de cei trei agenți ai companiei de transport numerar, duba lor blindată a fost blocată în față de o dubă albă nemarcată care a fost incendiată și în spate de un Mercedes.
„Imediat, hoții au „tras” pe părțile laterale ale vehiculului, iar transportatorii au răspuns printr-o ușiță din dubă. Șoferul transportorului a dat la o parte vehiculul care îi bloca duba în față pentru a merge rapid la cea mai apropiată secție de poliție”, a detaliat sindicalistului Kader Bengueche, care a stat de vorbă cu personalul aflat în mașina blindată.
Prefectul din Isère, Louis Augier, prezent alături de procurorul general, a declarat că „toate mijloacele sunt puse în aplicare pentru prinderea atacatorilor, zeci de poliţişti şi jandarmi fiind mobilizaţi”.
Un vehicul care ar avea legătură cu atacul asupra furgonetei a fost găsit incendiat în localitatea Pont-de-Claix, la periferia sudică a oraşului Grenoble, a declarat jandarmeria pentru AFP.
A fost demarată o anchetă pentru „tâlhărie armată de către o bandă organizată și asociație criminală în scopul comiterii unei infracțiuni”, a declarat procurorul Lyon, Thierry Dran.
„Când am auzit împușcăturile, ne-am ascuns cu toții. Toată lumea a stat sub tejghele. Până am înțeles ce se întâmplă, s-a terminat ”, a spus proprietarul unui magazin situat vizavi de locul atacului,, care a adăugat că schimbul de focuri a durat „unul-două minute” .
Potrivit martorului incidentului, poliția a ajuns repede la locul atacului armat.
Acest atac intervine pe un fond de tensiune în oraş, după o vară marcată de o serie de acte de violenţă şi împuşcături între traficanţi de droguri.
De la începutul anului, au fost înregistrate în jur de douăzeci de episoade de violenţe armate, iar autorităţile nu mai ezită să vorbească despre un „război al bandelor”.
O persoană a fost ucisă și alte cinci rănite, trei dintre ele grav, în urma unui atac armat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 iunie, la o nuntă din Thionville, oraș situat în districtul Moselle din estul Franței.
Un alt atac armat a avut loc în Franța pe 13 iulie, când un bărbat a deschis focul la ziua de naştere a unui vecin, într-un mic sat din regiunea Allier. Trei persoane au fost ucise, iar atacatorul s-a sinucis cu arma cu care a comis atacul.