Din informațiile oferite de martori se pare că de vină pentru producerea accidentului ar fi șoferul unui autocamion care circula în fața mașinii de Poliție, care s-a răzgândit în ultima secundă și a schimbat banda de deplasare, intrând pe banda pe care se deplasa mașina de Poliție, relatează vremeanoua.ro.

„Accidentul s-a produs la ora 10:28, pe Drumul Național 24. Un autocamion se deplasa din direcția Crasna spre Huși iar în spatele circula mașina Poliției. La un moment dat, șoferul autocamionului a semnalizat să facă stânga, dar s-a răzgândit și a făcut dreapta, pentru a merge pe un drum secundar. Colegii noștri, ca să evite impactul, au tras și ei de volan și au părăsit partea carosabila”, a precizat Bogdan Gheorghița, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Femeia care era escortată a suferit diverse traumatisme și a ajuns la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: vremeanoua.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News