Potrivit pompierilor, incendiul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.40, iar un vecin a observat incendiul şi a sunat imediat la numărul de urgenţe 112. Este vorba despre autoturismul jurnalistului Dragoş Boţa de la pressalert.ro.

Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat că interiorul maşinii a ars complet, iar geamul din dreapta spate a fost spart. Potrivit acestora, cel mai probabil incendiul a fost declanşat în urma acţiunii unei persoane.

O altă maşină aflată în parcarea de lângă blocul unde locuieşte jurnalistul a fost afectată de căldura degajată de flăcări.

„Această acţiune de tip mafiot mă face să cred că investigaţiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului şi dezvăluirile publicate pe pressalert.ro au deranjat. Acţiunea din această noapte nu mă face nicio secundă să mă opresc din a-mi face meseria de jurnalist. Cred că este momentul să ne întrebăm cu toţii dacă acceptăm ca Timişoara să se transforme într-o Sicilie în care tăcerea complice şi cumetriile pe sub masă sunt mai importante decât orice”, a spus Dragoş Boţa, pentru pressalert.ro.


Citește și: CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News