În urma impactului, patru dintre cei cinci pasageri ai autoturismului au rămas încarceraţi, aceştia fiind scoşi de salvatori cu ajutorul echipamentelor de descarcerare şi predaţi echipajelor medicale.

„Din păcate, o minoră, de aproximativ 15 ani, a fost declarată decedată de un echipaj SAJ, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Teleorman.

Celelalte patru persoane aflate în mașină, tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, au fost răniţi. Ei au fost preluaţi şi transportaţi de echipajele medicale la Unitatea Primiri Urgenţe Alexandria.

Este vorba de șoferița de aproximativ 19 ani, cu traumatisme minore, conştientă şi cooperantă, de un băiat de 15 ani, cu traumatisme la nivelul membrelor şi toracelui, conştient şi el,  dar şi despre un tânăr de 20 de ani, cu traumatism cranian, la fel, conştient şi cooperant.

De asemenea, o tânără de 20 de ani, inconştientă, a fost preluată de un echipaj SAJ cu medic şi transportată la UPU Alexandria.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii gravului accident.

FOTO: ISU Teleorman

 
 

Urmărește-ne pe Google News