UPDATE 18:00: În afara mașinii lui Gheorghe Dincă, alte două autovehicule au mai fost ridicate de anchetatori din curtea din Caracal a principalului suspect. Printre acestea se numără și o camionetă care a fost scoasă din gospodărie pe o platformă a Poliției, conform Mediafax.
În timp ce mașina bărbatului a fost ridicată și dusă spre expertizare al Drăgănești, în curtea casei lui Dincă se fac în continuare cercetări.
Anchetatorii au dispus tăierea vegetației și toaletarea copacilor, pregătindu-se astfel să înceapă să excaveze în zonele descoperite cu ajutorul unui scaner performant.
Mașina în care procurorii au găsit fire de păr aparținându-i Alexandrei Măceșanu a fost ridicată din curtea lui Dincă abia la 22 de zile după ce acesta a răpit-o pe adolescentă.
Procurorii care anchetează cazul dispariției celor două fete din Caracal continuă și vineri căutările în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal.
Tot vineri urmează să fie primite și rezultatele testelor ADN realizate pe fragmentele osoase descoperite într-o pădure de lângă Caracal și despre care Dincă spune că sunt ale Luizei.
Din datele preliminare a rezultat doar că acestea aparțin unei fete care are între 15 și 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. Anchetatorii au prelevat mostre ADN de la mama Luizei pentru a verifica dacă aparțin fiicei sale.
Miercuri, instanța a decis prelungirea mandatului de arest preventiv pentru Gheorghe Dincă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro