„Nu am vrut să merg prin Brașov pentru că e mai aglomerat. Când m-am uitat în spate, că venea o mașină, am văzut că este ceață și zic: mă, cum poate să fie ceață în spatele mașinii, și în față nu. După aia mi-am dat seama că este fum, s-a umplut cabina de fum, am avut foarte mare noroc că am nimerit cam la un kilometru de serpentinele alea, dacă eram mai aproape, era destul de rău. Am găsit un mic refugiu unde am reușit să scot mașina, am sărit evident imediat din ea, am deschis capota, am deschis ușile, deja ma îneca fumul. Am scos geanta din portbagaj și am sunat la 112. Mi-au dat primele indicații, să nu stau în apropierea mașinii, le-am spus că e pe motorină, nu era pericol să sară în aer”, au fost detaliile oferite de Sorin Ovidiu Bălan.
El a și filmat ulterior momentele când pompierii verificau autoturismul, după ce reușiseră să stingă incendiul. Imaginile au fost difuzate de sursa citată.
„După cum vedeți, după nici 10 minute a apărut o forță întreagă, poliția în față, pompierii, inclusiv un echipaj SMURD și s-au apucat de treabă. Au dat cu apă, au stins focul. Mașina e bună de dată la fier vechi acum, dar voiam să subliniez faptul că pompierii chiar își fac treaba, adică au stat, deși era Anul Nou, mai erau vreo 10 minute până la 12 noaptea, au stat până au văzut că numai are niciun fir de fum”, a mai declarat ziaristul.
El a povestit că în apropiere erau copaci și un gard de lemn și probabil că dacă ar fi ars ar fi fost un incendiu destul de serios. În apropiere erau și cabane: „S-au și speriat oamenii ăia, au oprit muzica și au venit la marginea pădurii. Sperietura a fost mare mai ales că mă gândeam stând acolo, un urs îmi mai trebuie acum.”