Maşina, un Audi, era folosită de fiica ministrului în momentul furtului. Hoţul, un polonez în vârstă de 33 de ani, a fost oprit ieri pe o autostradă din estul Germaniei, la o zi după ce a fost furată maşina ministrului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Dresda, Thomas Geithner.

”Este posibil ca hoţul să nu fi ştiut că fură o maşină care-i aparţine ministrului german de interne. Am avut noroc că l-am prins pe hoţ”, a afirmat Geithner.

Thomas de Maiziere, care răspunde de poliţia germană, se plângea în luna mai de creşterea furturilor de maşini, estimând că ar trebui ameliorate măsurile antifurt, potrivit Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News