În accident au fost implicate două mașini, potrivit oficialilor IPJ. În momentul impactului dintre acestea, autoturismul „Şcoală” era condus de un tânăr de 18 ani din comuna Calafindeşti.

În mașină de „Şcoală” erau instructorul și doi elevi. Toți 3 au murit

În dreapta lui, era instructorul auto, un bărbat de 76 de ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toţi trei au murit în urma accidentului din Grănicești.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cealaltă maşină era condusă de un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau trei copii, respectiv doi băieţi de 3 şi 4 ani şi o fată de 8 ani. Băiatul de 4 ani şi fetiţa de 8 ani prezintă mai multe răni, iar şoferul şi băiatul de trei ani au murit.

Deocamdată, nu se cunoaște cauza producerii accidentului, pentru care s-a activat planul roşu de intervenţie, mai precizează Poliția Suceava.

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului de la Grănicești

„La faţa locului echipajele de poliţie au constatat faptul că între cele două autoturisme implicate a avut loc un impact puternic frontal, urmând să se stabilească cu exactitate direcţiile de deplasare şi alte aspecte cu privire la dinamica accidentului rutier”, spun reprezentanţii IPJ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate toate circumstanţele producerii accidentului rutier din Grănicești.

Urmărește-ne pe Google News