„La graniţă ne-am confruntat cu o situaţie neplăcută. Una din cele două mașini a fost verificată şi am primit informarea că există o alertă pe această maşină. Autoturismul în cauză a trecut în patrimoniul ADR încă din 2020, de la înființarea acestei instituţii, ca urmare a preluării patrimoniului instituţiilor anterioare”, a declarat șeful ADR, Dragoș-Cristian Vlad.

Patru instituții publice au folosit în cei 12 ani de când mașina figura drept furată acest vehicul, potrivit oficialului.

„Există documente în sensul ăsta, pe bază de proces verbal. Această maşină a trecut pe la patru instituții publice. Ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti, încă din 2017, prin care s-a confiscat acest bun, intră în patrimoniul ANAF. ANAF o valorifica cu titlu gratuit către Ministerul Comunicaţiilor, cu observaţia că a făcut parte dintr-un dosar civil”, a mai precizat acesta.

Vameșii i-au permis accesul în Republica Moldova, dar mașina a fost confiscată până autoritățile se vor lămuri privind istoricul său.

„Procedura de predare, până la clarificare, s-a întâmplat la finalul vizitei în Republica Moldova. A fost o problemă, s-a confirmat că există o alertă şi trebuie verificat cu statul de origine al acestei maşini – Italia”, a explicat președintele ADR.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Cum a ajuns autoturismul la ADR

Într-un comunicat de presă, instituția precizează că deține mașina din 2020, după ce a primit-o de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, care la rândul său recepționase autoturismul de la Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), odată cu desființarea acestuia din urmă, potivit G4Media.

Mașina a fost MCSI a ajuns la MCSI, cu titlu gratuit, tot de la o instituție publică, Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF), în patrimoniul căruia intrase ca urmare a unei decizii definitive a instanței, în 2017.

Potrivit instituției, din anul 2010, autovehiculul a fost înmatriculat de mai multe ori în România, fiind preluat de către ADR în luna mai a anului 2020 și folosit ca mașină de serviciu până în prezent.

Comunicatul integral:

„Echipa Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a participat, în cadrul delegației conduse de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, la vizita de lucru oficială la Chișinău, la invitația vicepremierului pentru digitalizare al Republicii Moldova.

La graniță, ne-am confruntat cu o situație inedită și neplăcută: unul dintre autovehiculele delegației române, aflat în patrimoniul ADR, a fost verificat, respectiv ne-a fost comunicată informarea apăruta în sistemul informatic.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Autoturismul respectiv a trecut în patrimoniul ADR în anul 2020, ca urmare a înființării Autorității și a preluării patrimoniului instituțiilor anterioare acesteia. Trecerea în patrimoniul ADR s-a realizat pe baza unui proces verbal de predare-primire încheiat cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, care la rândul său recepționase autoturismul de la Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), odată cu desființarea acestuia din urmă.

MCSI a primit autoturismul, cu titlu gratuit, tot de la o instituție publică, Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF), în patrimoniul căruia intrase ca urmare a unei decizii definitive a instanței, în 2017, ce a presupus confiscarea autoturismului. ANAF are în vigoare o procedură prin care furnizează instituțiilor publice, spre folosință, bunuri rezultate ca urmare a executărilor silite și confiscărilor.

Din anul 2010, autovehiculul a fost înmatriculat de mai multe ori în România, fiind preluat de către ADR în luna mai a anului 2020 și folosit ca mașină de serviciu până în prezent. ADR, al patrulea posesor instituțional al mașinii, nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul figurează într-o bază de date internațională a instituțiilor de ordine publică. Așadar, în acest moment, autoturismul trece prin procedurile legale cerute de această alertă internațională.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Această situație confirmă necesitatea nevoii de interoperabilitate între bazele de date.

În acest sens, anul acesta a fost aprobată legea care vizează construirea Platformei Naționale de Interoperabilitate, care creează cadrul legal pentru interoperabilitatea bazelor de date ale tuturor instituțiilor statului român.

De asemenea, menționăm faptul că, în anul 2023, ADR va finaliza proiectul Sistem de interoperabilitate tehnologică cu statele membre UE (SITUE), un proiect care va facilita interconectarea bazelor de date gestionate de statul român cu cele ale statelor membre UE.

Astfel, nu ne vom mai confrunta cu asemenea situații, care derivă din lipsa digitalizării și a interoperabilității”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

seaman651   •   22.12.2022, 07:47

Pasarea autoturismului de la o institutie la alta e destul de ciudata, ca sa nu folosesc alt cuvant. Insa cu adevarat de neimaginat este ca ANAF a decis confiscarea unui bun si nu a verificat daca nu este in posesia proprietarului in urma unui act ilegal. Are rost sa amintim si rolul RAR aici? Daca era ilegal adus in tara, ar fi trebuit sa apara la prima inmatriculare. Ar fi trebuit sa fie verificat la intrarea in tara... Unii slujbasi ai statului (platiti de obicei cu salarii foarte bune) nu-si fac treaba. Nu vorbim aici de profesorul care de abia are bani de pe o luna pe alta.

Zack50   •   22.12.2022, 03:52

Dați i cu digitalizarea

Zack50   •   22.12.2022, 03:51

Tot digitalizati de 20 ani...M.A.R.S.H

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI