Incidentul a avut loc duminică, 9 iunie, pe DN 6, în localitatea Peretu, și a fost surprins de camerele de supraveghere.

În imagini, se vede cum tânărul de 23 de ani vine de pe contrasens, iar când observă mașina polițistului, de 26 ani, care iese de pe o stradă în șoseaua principală, întoarce și accelerează.

„Cercetările au conturat ipoteza că persoana bănuită ar fi accelerat intenţionat autovehiculul, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către bărbatul de 26 de ani, din comuna Peretu”, a transmis marți IPJ Teleorman.

Potrivit presei locale, atât polițistul cât și șoferul agresiv sunt din Peretu. În luna martie, în timpul unui control de rutină, polițistul îi reținuse tânărului talonul auto.

Ambii șoferi au suferit răni în urma impactului, ajungând la spital, dar și pasagera din mașina condusă de polițist. Șoferii au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative. 

Suspectul a fost reținut pentru distrugere, loviri și alte violențe. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Imiklose   •   13.06.2024, 07:30

Intenția nu se pedepsește. Dovada contează.

mihneailie030   •   12.06.2024, 20:29

Neacordare de prioritate. Punct.

alx_sorin   •   12.06.2024, 19:23

Se vede ca este politist, legea nu este pentru el sa dea prioritate la intrarea pe un drum principal. Corb la corb nu isi scoate ochii. Daca oprea si dadea prioritate nu se intampla asta

    Horea33   •   13.06.2024, 20:43

    alx_sorin   •  12.06.2024, 19:23

    Se vede ca este politist, legea nu este pentru el sa dea prioritate la intrarea pe un drum principal. Corb la corb nu isi scoate ochii. Daca oprea si dadea prioritate nu se intampla asta

    Furi curent, se vede clar că intră intenționat în el!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI