Cauciucurile de iarnă cu care sunt dotate mașinile Poliției sunt vechi. Sunt însă și cazuri în care autoturismele au anvelope de iară. Asta face ca misiunile oamenilor legii din iarna lui 2016 să devină riscante.
„Am recomandat să nu circule! Să închidă maşina şi cu asta basta. Nu punem în pericol viaţa poliţiştilor şi a celorlalţi participanţi la trafic pentru simplul motiv că MAI nu-mi asigură dotarea necesară”, a precizat Dumitru Coarnă, preşedintele unui sindicat al poliţiştilor.
Mașini de Poliție fără anvelope de iarnă. Misiuni alunecoase
Polițiștii spun că au provocat accidente în timpul misiunilor pentru că au circulat fără cauciuri de iarnă. Halucinant este că au fost cazuri în care șefii le-ar fi cerut să achite pagubele din propriul buzunar.
Unii șoferi se bucură că, la iarnă, ar putea vedea în trafic mai puține echipaje.
„Mai puţine echipaje înseamnă mai puţine amenzi pentru noi.”, a spus șofer.
„Cine mă controlează pe mine nu va veni cu cauciucuri de vară că eu mă uit. Mi s-a întâmplat.”, a povestit un alt șofer din București.
Reprezentanţii Ministerului de Interne promit că vor rezolva în timp util problema anvelopelor de iarnă şi echipajele de poliţie vor fi la datorie şi în sezonul rece.
Anvelope de iarnă. Când trebuie montate
Folosirea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o anumită dată calendaristică, ci de starea drumului. Practic, șoferii trebuie să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă atunci când șoselele sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Ce sancțiuni riscă șoferii
Şoferii care sunt depistaţi fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte, asta însemnând între 1.125 şi 2.500 de lei. Pe lângă amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro