Pentru ca a fost obligat sa-si declare autovehiculele pe care le detine, senatorul democrat Ion Vela „figureaza” cu cele mai vechi masini. Acesta are o autocisterna din 1974 si un Talbot Solara din 1981. Desi recunoaste ca nici una din aceste doua nu mai functioneaza, fiind niste veritabile fiare vechi, senatorul declara ca ar vrea ca Talbotul sa-l faca utilizabil.
„Am vazut o masina la fel pe care as vrea sa o cumpar si sa incerc ca din doua rable sa fac una care sa mearga”, spune senatorul, care recunoaste ca ar dispune totusi de bani sa-si cumpere macar o Dacie. „Nu am cumparat pentru ca am avut si am masini de la serviciu. Am fost vicepresedinte la Consiliul Judetean si mi s-a dat masina. Ca rector am masina. Iar acum, ca membru in Biroul Permanent, iar am masina”, spune acesta.
Cu umor, senatorul povesteste ca a invatat de-a lungul timpului sa-si aleaga masina cu care merge in teritoriu, in circumscriptiile electorale. „Ardelenii sunt foarte critici. Daca te duci cu o masina veche, spun ca esti prea sarac. Daca e o masina super, spun ca esti prea bogat. Trebuie sa fii atent ce alegi”, spune senatorul care a trait o asemenea experienta.
Exista insa si alesi care nu-si fac asemenea probleme pentru ca nu au decat masini „adevarate”. Senatorul-medic Serban Bradisteanu este, de departe, senatorul cu propriul parc de masini. El are cinci masini: doua Mercedesuri, un Porsche, un Volskwagen si un Rover, dar si o motocicleta Harley-Davidson. „Am cumparat-o in urma cu patru ani, fiind unul din hobby-urile mele din tinerete, cand am practicat motociclismul. In ultima perioada insa nu am mai folosit-o, din lipsa de timp, motiv pentru care am pus-o la pastrare in garaj”, ne-a declarat senatorul, putin dezamagit de performantele motocicletei sale.
De fapt, Bradisteanu este singurul senator care are o motocicleta, la fel cum si senatorul Balcan Viorel dispune de o barca cu motor, pentru patru persoane. Exista insa si senatori care nu se pot mandri decat cu un Trabant si acesta vechi de 22 de ani. Cum este cazul senatorului PRM Gheorghe Zlavog. In acelasi timp insa alti 30 de alesi nu au nici un fel de masina, cel putin nu pe numele lor, dar care, din diferite motive, nu merg nici pe jos si nici cu mijloace de transport in comun. Cu toate acestea, daca ar fi numarate, cei 140 de senatori au peste 150 de masini, deoarece multi dintre ei au si cate 4-5 autoturisme.

 
 

Urmărește-ne pe Google News