”DT: Un alt judecător, tot de la Curtea de Apel, a anulat toate sesizările de plagiat care au ajuns în instanță. Ulterior, Curtea Supremă a catalogat decizia drept nelegală, cu încălcarea normelor de drept material. În paranteză fie spus, acest acest judecător s-a pensionat după decizia dată și este un apropiat al PNL.
Nicolae Ciucă: Nu știu despre cine este vorba, nu am nicio legătură cu dumnealui, credeți-mă.

CP: A fost coleg de masonerie cu fostul dumneavoastră consilier, fostul purtător de cuvânt, Dan Cărbunaru.
Nicolae Ciucă: Deja intrăm în chestiuni despre care … Nu am vorbit cu domnul Cărbunaru niciodată. Iar despre domnul judecător nu l-am văzut, nu-l cunosc, nu știu despre cine este vorba.”

Despre ce judecător e vorba? Un politruc clasic intrat pe linie liberală, care a tras vreo două sfori esențiale și apoi s-a și pensionat:

”Foștii colegi își aduc aminte că, în timpul mandatului de șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marius Iosif a fost protagonistul unui scandal după ce a promovat ca ofițer trei tinere în urma unui examen trucat.

„La prima vedere pare un neadaptat. Ne-am mai întâlnit la diverse sindrofii, apropiat de PNL, grupul de la Iași. După scandalul cu examenul trucat a căzut în dizgrație în ANP. Cred că suferea de sindromul omului care ajunge brusc șef și nu știe cu ce se mănâncă funcția. Era perioada când magistrații se înghesuiau la ANP pentru salarii și pensii mai mari”, ne-a declarat un cunoscut al judecătorului Iosif.” (sursa)

Ce e enervant e că trec alegerile și Ciucă nu a răspuns încă, totuși, la cea mai incomodă întrebare posibilă: cum de au reușit să se pensioneze după cariere frumoase și soția, și alte rude ale domniei sale?

Casa lui Iohannis și desecretizările

Abia acum au ajuns să se mai și întrebe de ce bagă un vagon de bani în presupusa viitoare casă a lui Iohannis plătită din banii noștri. E vorba despre Ciolacu și Ciucă, cei care se prezintă ca niște nedumeriți din opoziție, nu de oamenii care dețin de ani de zile puterea. Scandalul a ajuns la etapa ”desecretizări” și, nicio surpriză, respectiva renovare înghite milioane de dolari ca pe semințe:

” Desecretizarea documentului care indică faptul că vila din Aviatorilor 86 este pregătită pentru președintele Klaus Iohannis arată că hotărârea de guvern a fost semnată la vremea respectivă de fostul premier Nicolae Ciucă. Iar hotărârea  prevede trecerea unui imobil aflat în administrarea RA-APPS din domeniul privat în domeniul public al statului şi atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef de stat.” (sursa).

Dar vila lui Ciolacu?

Prins la colț, Ciucă s-a aenervat și a pus o altă întrebare interesantă, tot fără răspuns. După cum vedeți, cei doi pun întrebări, deși tot ei au semnat la un moment dat și răspunsurile. Ciucă atacă deci vilele pesediste și cheltuielile. Așteptăm răspunsurile, mai ales că sunt sigur că au semnat împreună și pentru alea:

Am asistat azi la încă o demonstrație de ipocrizie marca Marcel Ciolacu cu RAAPPS folosit ca instrument politic al PSD. Deși are și a avut mereu puterea ca șef de partid și premier, de a desecretiza cheltuielile RAAPPS, prin Secretarul General al Guvernului, astăzi vicepremierul care are în subordine RAAPPS – Marian Neacșu, Ciolacu a preferat să desecretizeze acum doar un obiectiv din administrarea Regiei Protocolului de Stat. Evident, doar în scop electoral și folosind instituția în campanie. Îi cer să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol și ale celorlalți beneficiari din Guvern.

Urmărește-ne pe Google News