Dintr-un total de 30 de milioane de voturi numărate, Pezeshkian a obținut peste 16 milioane de sufragii (53,7%), iar Jalili – peste 13 milioane (44,3%), au anunțat autoritățile locale.

Prezența la urne a fost de 49,8% din cei aproximativ 61 de milioane de iranieni chemați să voteze vineri în al doilea tur.

„Vom întinde mâna prieteniei tuturor. Cu toţii sunt locuitorii acestei ţări. Trebuie să ne folosim de toată lumea pentru progresul ţării. Sunt fraţii noştri. Eu nu aveam nici partid, nici sprijin. Aceşti oameni au venit cu dragoste şi au ajutat, iar eu le mulţumesc”, a spus Massoud Pezeshkian după câștigarea alegerilor.

Cine este Massoud Pezeshkian

Massoud Pezeshkian, în vârstă de 69 de ani, este un deputat reformator și medic chirurg, care susține ideea deschiderii Iranului în relația cu Occidentul. El a fost sprijinit de foștii președinți, reformistul Mohammad Khatami şi moderatul Hassan Rohani.

Pezeshkian a activat în armată în timpul Războiului din Golf şi apoi a fost chirurg cardiovascular în oraşul Tabriz.

A fost ministru al Sănătății între anii 2001 și 2005, în cel de-al doilea mandat de președinte al lui Khatami.

El și-a pierdut soția și unul dintre fii, la începutul anilor 1990, într-un accident rutier, la mitingurile de campanie fiind însoțit de multe ori de fiica sa și un nepot.

Pezeshkian a cerut îmbunătăţirea relaţiilor cu Occidentul, a criticat regulile stricte privind purtarea vălului islamic de către femei și și-a exprimat opoziția față de cenzurarea internetului.

De asemenea, el și-a declarat loialitatea față de ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, și față de Gardienii Revoluţiei.

Iranul a organizat alegeri prezidențiale după moartea președintelui Ebrahim Raissi, pe 19 mai, într-un accident de elicopter.

În Iran, președintele are puteri limitate, fiind însărcinat să aplice liniile politice stabilite de ayatollah, care este şef al statului.

Scrutinul a avut loc în contextul în care Iranul traversează mai multe crize, precum războiul din Fâșia Gaza și propriul dosar nuclear.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News